GLĂDÍȚĂ s. f. Arbore din familia leguminoaselor, înalt până la 30 m, având ramuri cu spini mari, trifurcați cu frunze simplu și dublu penat-compuse, cu flori mici, verzui, în panicule și cu fructul o păstaie mare, turtită, brun-roșcată (Gleditschia triacanthos). Lemnul este rezistent, cu multe utilizări în tâmplărie. Cultivat în plantații forestiere, garduri vii și parcuri. Originar din America de Nord. Sin. plătică²; (pop.) salcâm boieresc.

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult; (prin restricție în legătură cu biserica creștină) a-și face semnul crucii și, uneori, a se ruga. Unii ridicau tot încet mîna la frunte și se închinau. DUMITRIU, N. 156. Creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri, ca să se poată-nchina în legea lor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 117. S-a închinat fiecare sub candela lui. CARAGIALE, O. III 97. Să-mi fac cruce, să mă-nchin. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (Cu compliniri la dativ sau introduse prin prep. «la» și arătînd obiectul închinării) Cînd am pornit la drum... Eu nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. S-a închinat pe la icoane. NEGRUZZI, S. I 148. 2. Refl. (Complinit uneori prin «cu plecăciune»; astăzi complinirea este numai ironică) A-și pleca înaintea cuiva tot corpul (v. prosterna) sau numai partea de sus (v. înclina) sau numai capul (în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau de simplu salut); formulă de salut obișnuită altădată în scrisori. Se închină spre oamenii coloniei și se depărtă. SADOVEANU, P. M. 30. Abu-Hasan... cu palma stîngă la piept s-a-nchinat prea plecat [către calif] și apoi a băut tot, pînă-n fund, dintr-o sorbitură. CARAGIALE, P. 130. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii. CREANGĂ, A. 97. Mă duc să mă-nchin cu plecăciune la domnul ispravnic și la toată sindrofia. RUSSO, O. 145. ◊ (Glumeț) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare. ALECSANDRI, P. A. 125. 3. Refl. (Învechit și arhaizant) A recunoaște suzeranitatea cuiva, a accepta să devii vasal. Viteazul voievod ni s-a închinat, jurîndu-ne credință. CARAGIALE, O. III 92. Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine? BOLINTINEANU, O. 58. ♦ Tranz. A lăsa în voia unei dominații străine, a preda. Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea? ALECSANDRI, T. II 188. Spune că închinăm cetatea, cu tocmeală să ne lesă slobozi. NEGRUZZI, S. I 173. ◊ Expr. A închina armele (sau steagul) = a capitula. Oastea lui Ieremia închină armele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 47. (Refl.) Luni trecut-au după luni, Și-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină. COȘBUC, P. I 99. ♦ A accepta punctul de vedere al altuia, a se lăsa convins, a se pleca, a ceda. Cum? tu, Spancioc, om tînăr, cu mintea luminată, Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? ALECSANDRI, T. II 74. 4. Tranz. (Învechit) A dărui cuiva ceva (în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință). Au intrat la boieri și i-au închinat vînatul. SBIERA, P. 68. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului. CREANGĂ, A. 21. ♦ Fig. A aduce ofrandă. Colo-nchină idolatrul nențelesul for de lemne. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. (În trecut) A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire din țară, cu toată averea ei, jurisdicției unei mănăstiri din Orientul ortodox. 5. Tranz. A dedica. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera; își îndeplinește armonios menirea sa pe Pămînt. SADOVEANU, E. 197. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. ♦ (În legătură cu activități politico-sociale) A consacra. Organizarea odihnei oamenilor muncii, a acelora care-și închină toate forțele luptei pentru construirea socialismului, este o sarcină de mare răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2682. 6. Intranz. A ridica un pahar plin cu vin etc. (ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni) și a bea făcînd o urare. V. cinsti (3), toasta. Cu păharul plin în mîni... El a-nchinat Și-a zis: Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. Atît de mult a închinat, Încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. Boierii închinau și urau pre domn cu vivate zgomotoase. NEGRUZZI, S. I 151. Trei cupe de vin aș bea... La nime n-aș închina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137; ◊ Tranz. Boieri! pentru Moldova paharul meu închin. ALECSANDRI, T. II 82. Voi beți și mîncați, Pahar închinați. TEODORESCU, P. P. 25. (Neobișnuit, cu privire la vin) Nohaii lucrează pămîntul... și închină vin ca și noi. SADOVEANU, N. P. 254.

SCHIMBA, schimb, vb. I. Tranz. 1. A înlocui ceva sau pe cineva cu altceva sau cu altcineva. Le schimba [porumbeilor] apa și împrăștia pe pămînt... grăunțele. PAS, Z. I 130. Intră în odaia din dreapta și-și schimbă broboada. SADOVEANU, B. 30. ◊ Refl. pas. Sus, pași grei făceau să răsune șlepul. Se schimbau sentinelele. DUMITRIU, N. 137. ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. (Refl. pas.) Între doi inși... s-au schimbat următoarele scrisori. MACEDONSKI, O. III 112. A schimba (cîte) o vorbă (sau un cuvînt), sau (cîteva) vorbe (sau cuvinte) = a sta puțin de vorbă. Au schimbat cîteva vorbe repezi, apoi, cînd în sală s-a făcut liniște, a vorbit din nou Lupu. GALAN, Z. R. 26. Schimbăm cîte un cuvînt noaptea. SAHIA, N. 116. Coborîră în Calea Victoriei fără a schimba un cuvînt. REBREANU, R. I 43. ◊ (Obiectul care ia locul altuia se introduce prin prep. «cu», «pe», «întru») Studenta... schimbă cartea de anatomie pe un roman. C. PETRESCU, Î. II 216. Cum fură ei schimbați cu niște căței. SBIERA, P. 114. Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. 2. A da, a ceda un obiect, un bun pentru altul, a face schimb. ♦ A da o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constînd din alte monede. 3. A da unui lucru altă formă, alt aspect, altă înfățișare, altă valoare; a modifica, a transforma, a preface. Îi ajunsese la ureche că țăranii umblă să schimbe ce-a fost în trecut. REBREANU, R. I 255. Dar timpul, care schimbă toate, adusese rînduială și la gurile Dunării. BART, E. 322. ◊ Expr. A schimba foaia = a-și modifica purtarea față de cineva, ◊ Refl. Îți place cum s-au schimbat lucrurile? Acuma găsești de toate la magazin. DAVIDOGLU, M. 82. Nu se putea domiri... cum de în cîteva zile s-au schimbat astfel locurile? ISPIRESCU, L. 9. Pînă la Tecuci vremea se schimbă cînd spre vînt, cînd spre ploaie; pulberea și glodul se luptă pe rînd asupră-mi. RUSSO, O. 144. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Pădurile se schimbaseră în cîmpii. ISPIRESCU, L. 9. Palatul... s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului. CREANGĂ, P. 89. (Expr.) Se schimbă vorba, se zice cînd intervine ceva care modifică o situație. De la Neamț la Fălticeni și de la Fălticeni la Neamț era pentru noi atunci o palmă de loc. Dar acum se schimba vorba: o cale scurtă de două poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șase poște, lungi și obositoare de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Despre oameni) A-și modifica firea, glasul, conduita. Dragă, schimbă-ți purtarea, Dacă vrei să fii a mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. ◊ Refl. Trec vremile și cu ele se schimbă și oamenii. ANGHEL, PR. 107. Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui. – Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală, S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi. ALEXANDRESCU, P. 65. (Expr.) A se schimba la față sau (tranz.) a schimba fețe v. față (I 1). 4. A se îmbrăca cu alte rufe (curate) sau cu alte haine (decît cele purtate pînă atunci). Abia avui vreme a-mi schimba hainele. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Refl. Nurorile... plecară umilite în cămările lor, ca să se schimbe. ISPIRESCU, L. 40. Fă-mă, doamne, țîntă-n grindă, Să văz mîndra cînd se schimbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 397. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») Cu cămeașă albă m-am schimbat. SEVASTOS, N. 12. ♦ A da cuiva rufărie curată sau alte haine. Îi duce la sine în casă și-i schimbă în haine uscate, că ale lor toate erau ude. RETEGANUL, P. IV 76. ♦ (Învechit) A travesti. În stremțe mă-nvelește De mă schimbă calicește. ALECSANDRI, P. P. 137. 5. A muta dintr-un loc într-altul, a așeza în altă parte, a abate în altă direcție. Eu schimb privirea-n altă parte. PĂUN-PINCIO, P. 59. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă. EMINESCU, O. I 142. Soarele își schimbă locul Și apune roș ca focul. ALECSANDRI, P. II 19. ◊ Expr- A schimba vorba (sau, mai rar, vorbirea, cuvîntul) = a abate convorbirea în altă direcție (pentru a evita un subiect neplăcut). Emilia încerca să schimbe vorba. C. PETRESCU, Î. II 235. Așa el schimbă vorbirea: Defăimă năpăstuirea. ALEXANDRESCU, P. 32. A schimba cîntecul (sau tonul, nota) = a vorbi sau a acționa altfel decît înainte. A schimba macazul v. macaz.

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spine (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

Atraphaxis muschketowii Krassn. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori, în ciorchine terminale, de culoare albă. În Europa se cultivă foarte rar. Ramuri fără spini. Frunze verzi-deschis, eliptic-lanceolate sau lunguieț-lanceolate, cu margini ondulate.

Fortunella japonica Swingle (syn. Citrus japonica Thunb.). Specie cu frunze (cca 9,5 cm lungime, 1,8 cm lățime) pe partea inferioară verzi-deschis, pe cea superioară verzi-închis, pe ramuri cu spini scurți sau fără spini. Tufă joasă, foarte ramificată. Fruct portocaliu, rotund, gros, 4-5 loji.

Rosa foetida Herrm., « Trandafir galben » (syn. R. lutea Mill.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene, mari, cîte 1 sau 2 sepale lanceolate, acuminate. Frunze cu 5 foliole lat-ovate, serate, 2-4 cm lungime. Arbust pînă la 2 m înălțime. Tulpina și ramurile cu spini drepți. Fruct sferic.

SMILAX L., SMILAX, SALCE, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile tropicale, Asia, America de N, regiuni mediteraneene, cca 225 specii, plante urcătoare, rar scunde sau aproape erbacee, spini pe ramuri. Frunze alterne, rar opuse, ascuțite, cu numeroase nervuri, ovate, alungit-eliptice, cu baza cordată, pețioli glabrii cu 2 cîrcei în spirală. Flori dioice (perigon cu 6 foliole, 6 stamine), în umbele, dispuse axilar sau terminal pe peduncul comun. Fruct, bacă globuloasă, de obicei cu 1-2 semințe.

SALCÎM, salcîmi, s. m. Arbore din familia leguminoaselor, cu ramurile prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe, melifere și foarte mirositoare, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; este plantat mai ales pentru fixarea terenurilor mobile sau în perdele de apărare împotriva vînturilor (Robinia pseudacacia). Mîna lui Radu Comșa s-a înfipt într-un ghimpe din trunchiul salcîmului. C. PETRESCU, Î. II 271. Pe stradă plouă, salcîmii se scutură, frunzele cad... E început de toamnă. DEMETRESCU, O. 115. Niște salcîmi mari creșteau pe amîndouă părțile casei. CONTEMPORANUL, III 781.

Atraphaxis spinosa L. Specie care înflorește vara. Flori albe cu puțin roz, așezate în buchete mici, pe ramuri laterale, scurte. Ramuri, des, cu spini. Frunze verzi-albăstrui, ovate sau eliptice.

Berberis vulgaris L. Specie care înflorește primăvara. Flori (6 petale, 6 sepale, 6 stamine) mici, galbene, cu miros neplăcut, dispuse în raceme pendente. Frunze (cca 4 cm lungime) obovate, fin-dințate, glabre, pețiolate, așezate în fascicule. Arbust (cca 3 m înălțime) cu ramuri erecte, spinoase (spini trifurcați, 2 cm lungime). Fructe, bace ovoide de culoare roșie, pendente și persistente pe plantă pînă iarna tîrziu. Scoarță cenușie și lemn galben (Pl. 12, fig. 71).

Crataegus coccinea L. Specie care înflorește la sfîrșitul lunii apr. și în mai. Flori dispuse în corimbe. Ramuri erecte cu spini ușor curbați, cca 7 cm lungime. Fructe decorative, cca 2 cm diametru, roșii-aprins, conțin 4 sîmburi. Frunze (cca 12 cm lungime) cu pețiol glandulos, roșcat-păros, lat-ovate, scurt-acuminate, eu dinți mari, serate, cu nervuri pînă în vîrful lobilor, mate, verzi.

pinten sm [At: IST. Ț. R. 40 / V: pent, ~teg, ~tenă sf (pop) ~tene, pintin, pintină sf, ~tine (pmz) timpin / Pl: ~i / E: vsl *пѧтьнъ, bg петєн „al călcâiului”, петник„pinten al cocoșului”] 1 (Mpl) Obiect de metal¹ în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul fiecărei cizme pentru a îndemna cu el calul la mers. 2 (Îe) A bate din ~i (sau ~ii) A lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii (1), și a lua poziția reglementară de drepți. 3 (Îe) A da (sau a bate) din (sau în) -i (de bucurie) A se bucura foarte tare, manifestându-se în mod zgomotos. 4 (Îe) A da ~i (cuiva) sau (rar) a strânge în ~i (pe cineva) A împinge, a îndemna un animal de călărie, pentru a-l face să pornească sau să meargă mai repede. 5 (Pex) A grăbi pe cineva Si: a zori. 6 (Reg; îe) A lua (în) ~ (pe cineva) A-și bate joc de cineva. 7 (Reg; îe) A primi ~i (de la cineva) A primi vești de la cineva. 8 (Fig) Imbold. 9 (Pan) (La unele păsări, spc cocoși) Formațiune cornoasă, ca o unghie ascuțită, situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. 10 (Reg; îc) Pintinul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Rar) Gheară atrofiată situată în partea de jos și de dinapoi a piciorului unor animale (câinele, pisica etc.) 12 Protuberanță cărnoasă acoperită cu un smoc de peri lungi, situată deasupra gleznei, în partea din spate a piciorului calului sau al boului. 13 (Reg) Piele îngroșată ca o bătătură, situată la încheietura genunchiului calului Si: (reg) castană, pipă. 14 (Trs) Pată albă pe picioarele calului, în porțiunea dintre copită și genunchi. 15 (Reg; la om; îs) ~ul piciorului Os rotund, proeminent, care unește laba piciorului cu partea de jos a femurului Si: (reg) oul piciorului. 16 (Pop) Bărbie la cocoș. 17 Prelungire ascuțită cu care se termină caliciul, corola, petala etc. unor flori. 18 (Rar) Spin de pe ramurile sau tulpina unor plante. 19 (Îrg; șîc ~ul-secarei) Cornul-secarei (Claviceps purpurea). 20 (Bot; reg; lpl) Nemțișor (Delphinium consolida). 21 (Bot; reg; lpl) Surguci (Delphinium ajacis). 22 (Bot; Trs; lpl) Călțunaș (Tropaeolum majus). 23 (Bot; reg; lpl; îf pintini) Canale (Impatiens balsamina). 24 (Teh) Proeminență a unei piese, care servește la limitarea cursei altei piese aflate în mișcare sau ca punct de articulație. 25 (Îrg) Rotiță metalică zimțată fixată într-un mâner, folosită în gospodărie la tăierea aluatului. 26 Unealtă folosită de apicultori la fixarea fagurelui pe ramă. 27 (Mol) Spiță la roata carului. 28 (Reg) Patină². 29 Element de construcție plasat în afara liniei ansamblului cu scopul de a susține sau întări o zidărie, un terasament etc. Vz contrafort. 30 Întăritură care consolidează malul unui râu sau care-i îndreaptă cursul Vz coteț, capră. 31 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub îngrăditura de pe malul unei ape. 32 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub ulucul care transportă buștenii de pe munte. 33 Porțiune de teren care depășește nivelul celor din jur. 34 Vârf mic de pe coasta unui deal sau a unui munte, situat aproape de piciorul acestora. 35 (Reg) Bifurcație. 36 Drum care leagă șoseaua principală cu un drum improvizat. 37 (Trs) Năframă. 38 (Spc) Văl al miresei. 39 (Reg) Nume dat unei orații de nuntă. 40 (Mar; art) Dans popular care se dansează în ritm de horă. 41 (Mar; art) Melodie după care se execută acest dans. corectat(ă)

scaiete sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (pop) scăi~, (reg) scaiet, scăietiu, scăieț / P: sca-ie~ / Pl: ~eți / E: scai¹ + -ete] 1 Nume generic al mai multor plante erbacee cu frunze sau capitule spinoase. 2 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze păroase pe partea superioară, terminate printr-un spin puternic, cu flori purpurii reunite în capitule solitare pe vârful ramurilor Si: (reg) spin (Carduus kerneni). 3 (Reg) Ciulin (1) (Carduus mutans). 4 (Reg) Spin (21) (Carduus acanthoides). 5 Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri și țepi inegali Si: (reg) porci, scai¹ (15), scăiuș (2) (Dispacus laciniatus). 6 (Reg) Varga-ciobanului (Dispacus silvestris). 7 (Pop; șîc ~le popii) Cornuț (Xabthium strumarium). 8 (Reg) Pălămidă¹ (Cirsium avense). 9 (Reg) Scai¹ (2) (Cirsium vulgare). 10 (Reg) Rostogol (Echinops sphaliacephalus). 11 (Reg) Tătarnică (Echinops commutatus). 12 (Reg; șîc scăi~-muced, scăieț-măgăresc) Scai¹ (9) (Onopordon acanthium). 13 (Reg; lpl; îf scăieți) Scai¹ (11) (Eryngium compestre). 14 (Reg; șîs scăiete mare) Brusture (Arctium lappa). 15 (Reg; îf scăietiu) Zgrăbunțică (Lapsana communis). 16 (Ban) Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 17 (Reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 18 (Prc) Fruct cu ghimpi al scaietelui (1), care se agață de haine, de blana animalelor etc. 19 (Reg; îs) ~ muscălesc Holeră (6) (Xanthium spinosum). 20 (Reg; îc) ~-voinic Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, înconjurată de frunze mari care rețin apa de ploaie ca într-o pâlnie, nedefinită nedefinită mai îndeaproape. 21 (Orn; Olt; Mun) Scatiu (1) (Carduelis spinus). corectat(ă)

GLĂDIȚĂ ~e f. Arbore asemănător cu salcâmul, dar cu spini mai mari pe ramuri, cu flori mici verzui și cu fructul în formă de păstaie mare turtită, de culoare brună-roșcată, originar din America; plătică. /Orig. nec.

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (ca mărăcinele, răsura etc.); spin. O crenguță de mălin, Ori un ghimpe să te-ntîrzie puțin. TOPÎRCEANU, B. 44. Mă întinz peste ceilalți pomișori... cînd să mă întorc, dau într-un ghimpe. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Fig. O vagă neliniște o cuprinse. Simțea că încearcă s-o înțepe un ghimpe de mustrare. BART, E. 162. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare, o durere ascunsă. Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuiește-te mie. CARAGIALE, O. I 260. Simțea pare că un ghimpe în inimă, cînd ea era față. EMINESCU, N. 119. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ghimpi = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare, a sta ca pe spini. Cumătrul șade ca pe ghimpi. SADOVEANU, O. I 79. Băieții stau pe ghimpi, dar de milă și silă îngăduiră și își făcură ochii în patru și-i pironiră spre cele 12 fetișoare vrednice. POPESCU, B. III 6. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în ochi = a-i fi nesuferit, a-i produce antipatie. 2. (La pl.) Țepile ariciului. II. 1. Plantă erbacee cu flori purpurii și spinoase (Centaurea calcitrapa); scai-ghimpos, scaiete. 2. (Și în forma ghimpe-pădureț) Arbust din familia liliaceelor, totdeauna verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici, verzui și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). – Variantă: ghimp (RUSSO, O. 31) s. m.

PORUMBAR ¹, porumbari, s. m. Arbust sălbatic, din familia rozaceelor, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori albe și cu fructe acre-astringente, negre-vineții, care crește la marginea pădurilor, în tufișuri sau pe terenuri necultivate (Primus spinosa); scorombar.

ELAEAGNUS L., RĂCHIȚICĂ, fam. Elaeagnaceae. Gen originar din America de N, Asia, sudul Europei, cca 38 specii, arbori și arbuști, cu spini pe lujeri și ramuri. Plantele în întregime, inclusiv frunzele (mai ales pe partea lor inferioară), sînt acoperite cu solzi mici, stelați, argintii. Frunze simple, alterne sau opuse, lanceolate, margini. întregi. Flori mirositoare, hermafrodite sau poligame, cu perigonul campanulat, 4 rar 5 foliole și 4 stamine lipite cu perigonul. Fructul, drupă cărnoasă, cenușie.

CITRIOBATUS A. Cunn., CITRIOBATUS, fam. Pittoporaceae. Gen originar din Australia subtropicală, pînă pe Arhipelagul Malaez, cca. 4 specii foarte ramificate, a căror ramuri se termină în spini sau cu spini laterali. Frunze mici. Flori mici, fără peduncul.

Cylindropuntia fulgida (Engelm.) Knuth (syn. Opuntia fulgida Engelm.). Specie cu flori roz-deschis. Fruct în formă de pară. Plantă (cca 2,5 m înălțime) ramificată, cu trunchi viguros. Ramuri viguroase cu areole, 10-12 spini galbeni sau maro.

Malus pumila Mill. (syn. Pyrus malus L.). Specie cu flori albe cu roz. Caliciu persistent. Fruct roșiatic. Frunze eliptice cu pețiol pîslos. Coroană rotundă, tulpină scurtă, ramuri de obicei fără spini, lujerii și mugurii pubescenți lungi decît caliciul, ciliate la bază, caliciu persistent) melifere, mari, cîte 2-6 dispuse axilar, Frunze palmat-lobate (5-7 lobi ascuțiți, dințați) alterne.

Robinia hispida L., « Salcîm roșu ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, roșii, roz sau purpur, mirositoare, cca 4 cm lungime, dispuse, cîte 3-6, în raceme acoperite cu peri lungi, rigizi, pendente. Frunze imparipenat-compuse, 7-13 foliole, lat-elip- tice, glabre, rotunjite sau cordiforme la bază, mueronate. Specie fără spini, cca 2,5 m înălțime, ramuri fragile, lujerii și pețiolii prevăzuți cu sete roșcate. Fructe, păstăi acoperite cu peri lungi, rigizi.

SHEPHERDIA Nutt., SEFERDIA, fam. Elaeagnaceae. Gen originar din America de N, 3 specii, arbuști, de obicei cu ramuri și lujeri fără spini. Frunze caduce sau persistente, opuse, eliptice, pețiolate, nedentate. Flori unisexuate, dioice, foarte mici, dispuse în spice scurte sau ciorchine, spicele mascule poartă mai multe flori, cele femele 2 flori, 4 sepale, tub floral cu 4 lacinii, 8 stamine. Fructul, o bacă galbenă- aurie sau portocalie-roșie.

Shepherdia argentea (Pursh) Nutt. Specie care înflorește primăvara-devreme. Flori gălbui, apar înaintea frunzelor. Frunze lunguieț-înguste, 5 cm lungime, argintii. Arbust sau arbore pînă la 10 m înălțime, ramuri făinoase, deseori cu spini. Fructe maro-roșietice, ovate, comestibile.

ghimpe¹ sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ghimp / Pl: ~pi / E: alb emp] 1 Prelungire tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante Si: spin. 2 Spin de pe corpul unor animale. 3 Țepușă de lemn care a intrat sub piele. 4 (Îe) A sta (a ședea) ca pe ~i A nu mai avea răbdare. 5 (Pop; îe) A se atârna ~ii de cineva A fi beat. 6 (Bot) Plantă ierboasă cu flori purpurii și spinoase Si: pasul-dropiei, scai-ghimpos, scaiete (Centaurea calcitrapa). 7 (Bot) Arbust verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici verzui și cu fructul în forma unei boabe roșii, mare cât o cireașă, care persistă și peste iarnă Si: ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus). 8 (Bot, reg) Ghimpe-mare Si: scai-măgăresc (Cirsium lanceolatum). 9 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 10 (Art) Numele a două dansuri populare țărănești. 11 Melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. 12 (Îe) A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui).

plătică² sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~ici / E: nct] Arbore din familia leguminoaselor, originar din America de Nord, înalt până la 30 m, cu coroana rară și cu spini mari ramificați pe ramuri (și pe tulpină), cu frunzele compuse din foliole mici, ovale și cu florile mici, verzui, grupate în panicule, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție, garduri vii etc. Si: glădiță, (reg) roșcovar, roșcov-sălbatic (Gleditschia triacanthus).

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigariu s. m.] – Verigă + suf. -ar.

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigariu s. m.] – Verigă + suf. -ar.

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin cîte un spin, cu flori mici galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, care închid cîte doi, trei sîmburi tari (fructele și rădăcina se întrebuințează în medicină pentru proprietățile lor purgative) (Rhamnus cathartica).

Genista tinctoria L. Specie care înflorește vara. Flori galbene (corolă glabră) dispuse, în raceme multiflore, la vîrful lujerilor. Fructe, legume comprimate, glabre. Semințe verzi, 10, mici, orbicular-turtite. Frunze lanceolate sau oblonge, simple, pe margini pubescent-ciliate. Mic arbust, 0,5-0,9 cm înălțime, ramuri lungi, verzi, muchiate, fără spini. Tulpini și frunze mai mult sau mai puțin alipit-păroase. Există forme cu flori bătute.

Cereus giganteus Engelm. Specie cu flori diurne, grupate în vîrf, albe-gălbui. Cca 22 m înălțime în patrie, cu ramuri (cu coaste obtuze și spini bruni-gălbui) în formă de candelabru.

Rhamnus catharticus L. « Spinul cerbului ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi-gălbui (4 sepale, 4 petale mici, 4 stamine) dispuse 2-5 în fascicule. Frunze verzi, ceva mai deschise pe partea inferioară, ovat-eliptice, margini fin-dințate, glabre, subțiri, cu 3-5 perechi de nervuri, pețiol cca 3 cm lungime. Arbust cu ramuri opuse, terminate într-un spin; 2-6 m înălțime. Scoarță maro-închis. Fructe, drupe sferice, negre.

Rhamnus frangula L. (syn. Frangula alnus Mill.) « Pațachină, Crușin ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe-verzi, mici, hermafrodite (5 petale, 5 sepale, 5 stamine), dispuse, pînă la 20, în fascicule axilare. Frunze ovat-lanceolate, acuminate, întregi, alterne, pe partea superioară verzi-lucioase, pe partea inferioară ceva mai deschise, pubescente de-a lungul nervurilor (proeminente). Arbust de cca 6 m înălțime, coroană rară, ramuri maro-închis, alterne, fără spini, subțiri, ascendente. Fructe, drupe verzi, roșii și, în final, negre, cu cîțiva sîmburi. Suportă umbra.

salbă¹ sf [At: GCR I, 222/13 / V: (reg) slal~ / Pl: ~be, (pop) sălbi / E: ml subalba] 1 (Udp „de”) Podoabă purtată (de femei) la gât sau rar pe frunte, alcătuită din unul sau mai multe șiraguri de monede (de aur), pietre prețioase, mărgele etc. Si: (pop) zgardă. 2 (Pop; îs) ~ba dracului Persoană supărătoare, agasantă, de care nu te poți debarasa. 3 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în ~ba lui A lăsa pe cineva așa cum este, cu proastele lui obiceiuri. 4 (Fam; îae) A lăsa (pe cineva) în banii lui. 5 (Reg) Bucată de catifea, împodobită cu cusături de flori și mărgele, pe care o pun fetele ca podoabă pe cap. 6 (Fig; udp „de”) Grup (restrâns) de elemente de același fel înșirate sau așezate ca o salbă (1) și constituind o unitate. 7 (Pan) Cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă Si: fanon (2). 8 (Reg) Bărbie (la oameni și la unele animale). 9 (Reg) Poliță¹. 10 (Îc) ~-moale Arbust până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care crește prin păduri, crânguri și tufișuri. Si: vonicer, (reg) caprifoi (11), clocuță (2), grujarcă, sânger (2), voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger (Evonymus europaeus). 11 (Reg; șîc ~-mare) Arbust înalt până la 5 m, cu frunze late, opuse, mărunt dințate, cu flori verzui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi Si: (reg) lemn-câinesc, verigar, vonicer (Evonymus latifolius). 12 Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu flori galbene-verzui și cu fructe cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative Si: verigar, (reg) crașci , glodiș, pațachină (1), porumbel (15), lemnul-câinelui, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul cerbului, vonicer (Rhamnus cathartica). 13 (Bot; îc) ~-moale, ~ba dracului Crușân (Rhamnus frangula). 14 (Bot; reg) Săpunele (7) (Aster novae-angliae). 15 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 16 (Reg; îc) ~-râioasă (reg) ~-moale Arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovale sau alungite, cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi, și care conține o specie de gutapercă în scoarța rădăcinilor Si: lemn-râios, (reg) cerceii-babei, vonicer (Evonymus verrucosus). 17 (Bot; reg) Gârbiță¹ (7) (Limodorum abortivum). 18 (Bot; reg) Secară (1) (Secale cereale). 19 (Reg) Funie cu care se leagă capătul din față al prăjinii la carul de fân.

Rubus idaeus L., « Zmeură ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe (sepale acuminate, petale patente), dispuse în raceme scurte, păroase, frunzoase. Frunze cu 7 foliole (pe ramurile fertile, cele cu 3; pe cele sterile, cele cu 5-7) ovate, dentate, terminate într-un vîrf scurt și subțire, pe partea inferioară alb-tomentoase, pe cea superioară glabre. La baza pețiolului, stipele liniare. Arbust cu tulpini aproape erecte, pînă la 2 m înălțime, cu ramuri glabre, verzi-albăstrui, cilindrice cu spini scurți. Fructe subglobuloase, roșii, păroase, cu miros plăcut.

salcâm [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lchim, (reg) ~p, ~leân, ~câz / Pl: ~i / E: tc salchim] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-altoit, reg, ~-rotund). Arbore din familia leguminoaselor, cu ramurile brune, prevăzute cu câte doi spini la baza frunzelor imparipenate-compuse, cu florile albe, plăcut mirositoare, melifere, grupate în raceme lungi, cu fructele păstăi, care, în perdele de protecție, este folosit pentru fixarea terenurilor nisipoase și al cărui lemn, tare și rezistent, este utilizat pentru obiecte de uz gospodăresc și pentru foc Si: (reg) acaț, băgrin (1), dafin (6), lemn-alb, liliac, mălin, mălinaș, păsuiele, pânar, rug¹, (înv) setim (Roboinia pseudacacia). 2-3 sm (Îc) ~-roșu Doi arbori scunzi din familia leguminoaselor, originari din America de Nord, cu flori roz sau roșii dispuse în raceme, cultivați ca plante ornamentale (Robinia hispida și viscosa). 4 sm (Rar; îe) A umbla cu vorbe pe după ~ A vorbi pe ocolite. 5 av (Reg; îe) A vorbi (mai) ~ A vorbi mieros, cu amabilitate exagerată și falsă. 6 sm (Prc) Floare de salcâm (1). 7 sm (Înv; îs) Apă de ~ Loțiune obținută din florile de salcâm (1), cu diverse întrebuințări în cosmetică. 8 sm (Îc) ~-albastru Plantă cățărătoare din familia leguminoaselor, cultivată pentru ornament (Wistaria sinensis). 9 sm (Îc) ~-galben Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trilobate și cu flori galbene dispuse în raceme, adesea cultivat ca plantă ornamentală și din lemnul căruia se confecționează obiecte de artă și mobilă fină Si: (reg) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului (Laburnum anagyroides). 10 sm (Bot; reg) Bășicoasă (3) (Colutea arborescens). 11 sm (Îc) ~-japonez (sau, pop, -boieresc) Arbore din familia leguminoaselor, cu coroană rotundă, umbroasă, cu frunze mici înguste, lucioase și bogate, cu fructul păstăi, adesea cultivat ca plantă ornamentală Si: (rar) soforă, (reg) acație-boierească (Sophora japonica). 12 sm (Îc) ~-mic Arbust din familia leguminoaselor originar din America de Nord, cu florile purpurii-violacee închis dispuse în raceme de forma unor spice, adesea cultivat ca plantă ornamentală (Amorpha fruticosa). 13 sm (Bot; reg; șîs ~-boieresc) Glădiță (Gleditschia triacanthos).

verigar s.m. (bot.) Numele mai multor specii de arbuști sălbatici care cresc prin tufișuri și prin păduri, care au fructele în formă de boabe roșii sau negre și ale căror ramuri sînt terminate prin cîte un spin: a) arbust cu florile mici, galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative (Rhamnus cathartica); b) arbust cu frunzele opuse pînă la alterne, cu florile mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria); c) glădici (Acer tataricum). • pl. -i. și verigariu s.m. /verigă + -ar.

GHIMPE sm. 1 🌿 Spin, țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (🖼 2363): printre ghimpii mărăcinișului de pe marginea pădurii (ISP.); din floare ies ghimpi, și din mărăcini flori (BOL.); Ⓕ: a sta ca pe ghimpi, a nu mai putea de nerăbdare ¶ 2 Ⓕ Motiv de supărare: ar fi cu totul neînțeles să mai aibă și vre-un ~ contra mea (CRG.) ¶ 3 Țepușă, așchiuță de lemn intrată sub piele ¶ 4 Țepușă pe corpul unor animale, ca ariciul, etc. ¶ 5 🌿 Plantă ierboasă, cu flori purpurii, spinoase; numită și „pasul-dropiei”, „scaiu-ghimpos” sau „scăiete” (Centaurea calcitrapa) ¶ 6 🌿 Mic arbust, totdeauna verde, cu ramurile terminate fie-care printr’un spin, culori verzui; fructul lui e o boabă roșie, de mărimea unei cireși, ce persistă și peste iarnă (Ruscus aculeatus) (🖼 2365) ¶ 7 🌿 SCAIU ¶ 8 🌿 HOLERĂ ¶ 9 🌿 ~-MARE – SCAIU-MĂGĂRESC [dial. ghimp, Băn. glămp, glimp; comp. alb. gămp].

Aralia spinosa L. Specie care înflorește vara. Flori albe, în paniculă pubescentă. Frunze lungi de cca 75 cm, dublu-penate, foliole (eu partea inferioară albăstruie, ovate, cu vîrf ascuțit), nervurile și pețiolii cu spini. Plante înalte pînă la 15 m (lujerii, ramurile și tulpina sînt acoperite cu ghimpi denși).

TRICO-₁ (TRICHO-, TRIHO-₁) „fire de păr, perișori, pilozitate; pilos ciliar”. ◊ gr. thrix, trikhos „fir de păr” > fr. tricho-, germ. id., engl. id., it. trico- > rom. trico-, tricho- și triho-. □ ~blaste (v. -blast), s. n. pl., 1. Idioblaste diferite ca formă și ramificație. 2. Celule ale epidermei vegetale, generatoare de peri absorbanți; ~carp (trichocarp) (v. -carp), adj., cu fructe păroase; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpină piloasă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. pl., 1. adj., Cu capitule păroase. 2. s. m. pl., Viermi paraziți din clasa nematodelor, cu extremități foarte fine; ~centru (v. -centru), adj., (despre plante) cu spini păroși; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri păroase; ~clazie (v. -clazie), s. f., rupere a firelor de păr; ~clazomanie (v. clazo-, v. manie) s. f., stare obsesivă de a-și smulge părul; ~coc (v. -coc), adj., cu bace păroase; ~fil (v. fil₂), adj., cu frunze păroase; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante ale căror frunze sînt păroase; ~fiție (v. -fiție), s. f., boală parazitară produsă de unele ciuperci care atacă pielea capului, provocînd căderea părului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de firele de păr; ~for (trihofor) (v. -for), s. n., 1. Suport al tricoginului. 2. Trunchi filamentos, prezent la fungi; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce creșterea părului; ~gin (v. -gin), s. n., 1. Prelungire cilindrică a carpogonului, servind ca recipient al gametului masculin, la rodoficee. 2. Proeminență curbată pe vîrful ascogonului care asigură fecundarea ascomicetelor; ~hidrofite (trihohidrofite) (v. hidro-₁, v. -fit), s. f. pl., plante cu sistem radicular dezvoltat care pătrunde în straturile adînci ale solului, folosind apa care se ridică prin capilaritate din pînza freatică; ~id (trichoid) (v. -id), adj., asemănător cu părul; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura, funcțiile și bolile părului; ~malacie (v. -malacie), s. f., afecțiune caracterizată prin plăci alopecice, pe suprafața cărora se află fire de păr groase și foarte fragile; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile părului; ~petal (v. -petal), adj., cu petale păroase; ~ptere (v. -pter), s. f. pl., ordin de insecte care au aripi mari, acoperite cu peri sau cu mici solzișori fini; ~ptiloză (v. -ptiloză), s. f., fisurare longitudinală a extremităților firelor de păr, de obicei traumatică; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a firelor de păr; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe păroase; ~spori (v. -spori), s. m. pl., paraziți criptogamici care infectează părul; ~sporie (v. -sporie), s. f., afecțiune a părului provocată de unii paraziți criptogamici.

PAȚACHINĂ ~e f. 1) Arbust cu ramuri ascendente (terminate la unele specii printr-un spin), cu frunze eliptice și cu fructe rotunde, de culoare neagră-violetă, care se întrebuințează în scopuri industriale și medicinale. 2) depr. Femeie desfrânată. /Orig. nec.

CARNEGIEA Br. et R., CARNEGIEA, fam. Caciaceae. Gen cu o singură specie originară din America și Mexic: Carnegiea gigantea (Engelm.) Br. et R. (syn. Cereus giganteus Engelm.). Flori mari, infundibuliforme, cu margine lată, albe, nocturne, 10-12 cm, lungime, Coloane pînă la 12 m înălțime (în patrie), cu ramuri erecte ca un candelabru cu cca 14 muchii, spini gri, cca 7 cm lungime. Cer mai multă umiditate decît celelalte cactee, pămînt ceva mai grosier și bogat în substanțe nutritive.

Chorizema ilicifolium Labili. Specie care înflorește primăvara. Flori în număr mic, dispuse în ciorchine lung de 9-11 cm, în axa frunzei, stindard galben cu dungi portocalii, petale roșii. Frunze (cca 6 cm lungime, 2 cm lățime) ovate sau lanceolate, de multe ori la bază cordiforme, groase, cu nervuri groase, dentate, cu spini lungi și margine ondulată. Tufă joasă, cu ramuri subțiri, erecte sau pendente.

SPIN¹ (lat. spinus „prun sălbatic”) s. m. 1. Formație tare și ascuțită, cu rol de apărare; spinii sunt prezenți frecvent la plante pe tulpini, ramuri, frunze sau fructe; mai rar se întâlnesc la unele animale, de ex. pisica de mare prezintă pe coadă 1-2 spini veninoși. ♦ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare. 2. Plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu tulpina ramificată, spino-aripată, frunze penat-sectate, spinos-dințate și flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). 3. Denumire dată mai multor specii de plante spinoase. 4. Parte componentă a cârligului de pescuit, care împiedică scăparea capturii și ieșirea momelii de pe cârlig.

țeapă sf [At: COD. VOR². 39^r/4 / V: țep (Pl: țepi sm, reg, țepuri sn), (reg) țeap (Pl: țepi sm, țeapuri sn) sm, ~aplă, ~pră, ~afă sf / Pl: țepi, (reg) țepe, ~pe / E: ns cf alb thep „vârf ascuțit de stâncă”] 1 Par¹ lung, având diferite întrebuințări (în construcții rudimentare, pentru a se clădi clăile de fân sau de grâu, ca armă de luptă etc.) Si: bold¹ (20), țăruș (6), țepușă (1). 2 sf (Spc) Țepușă (2). 3 (Spc) Bucată de lemn sau metal, lungă și ascuțită la capăt, folosită ca instrument de tortură Si: țepușă (26). 4 (Prc) Vârful țepei (3) Si: bold¹ (10), țepușă (27). 5 (Îe) A trage (sau a pune, a înfige, a împlânta, a sui) în ~ A omorî pe cineva străpungându-l cu o țepușă (2) fixată în pământ. 6 (Reg; îe) Doar nu e (chiar) ~pa Se spune pentru a arăta despre un lucru că nu e urgent. 7 Țăruș (1). 8 Așchie de lemn. 9 (Înv) Frigare (1). 10 (Reg) Țăruș (5). 11 Fiecare dintre cei patru pari înfipți vertical la extremitățile oplenelor saniei, care servesc la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, (reg) țepăruie (4), țepuie (1), țepușel. 12 Fiecare dintre parii așezați la car, vertical, care servesc la susținerea unei încărcături mai mari Si: (reg) țepie, țepușă (7), (reg) țepăruie (3), țepigă (2), țepușcă (3). 13 Parte prelungă și ascuțită a unui obiect (de lemn). 14 (Reg) Țăruș (14). 15 (Reg) Fiecare dintre cei doi stâlpi pe care se reazemă perna morii Si: undrea. 16 (Reg) Țăruș (15). 17 (Reg) Săgeată (din stuf) Si: (reg) țepușă (24). 18 Prelungire subțire și ascuțită care pornește de la învelișul bobului unor graminee Si: aristă, barbă (52), (pop) mustață, (reg) țepașniță, țepăruie (9), țepligă (13), țepoc (6), țepuc, țepușă (29). 19 (Mpl) Partea tulpinilor unor păioase care rămâne înfiptă în pământ după ce plantele au fost cosite Si: (reg) șteap¹, ștopleag, tuleu, țeapcă (2). 20 (Mpl) Formație tare și ascuțită de pe tulpinile, ramurile, frunzele sau fructele unor plante Si: ghimpe, spin¹, (rar) țepăruc (1), (pop) țepușă (30), (înv) țepăruie (8), (reg) țepeligă¹ (14). 21 (Reg; îe) A avea țepi pe limbă A fi malițios, ironic. 22 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 23 (Mpl) Fiecare dintre prelungirile epidermice ghimpoase care acoperă corpul unor animale Si: (rar) țepăruc (2). 24 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepușă (34). 25 (Lpl) Prelungiri subțiri, rezistente, mobile sau imobile, situate pe tegumentul unor nevertebrate. 26 Țandără de lemn foarte mică. 27 Așchiuță care intră sub piele sau sub unghie Si: (reg) ațapcă, oțapoc, scărâmbă, spin¹, țașcă (2), țepeligă¹ (3), (rar) țeplie, țepoc (5), țepușă (24), țipaniță (1). 28 (Lpl) Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepei sau a inului la melițare și la scărmănare Si: puzderie. 29 Bucată mică de metal, subțire și ascuțită la un capăt. 30 (Reg) Os de pește Si: (reg) spin¹. 31 (Reg) Bucată îngustă de pământ. 32 (Pop) Junghi. 33 (Pop; pex) Nume dat unor boli manifestate prin junghiuri. 34-35 (Fam; îe) A da, a trage sau a lua ~ A înșela sau a fi înșelat. 36-37 (Fam; îae) A fura sau a fi furat. 38 (Fam; fig) Înșelare a așteptărilor cuiva.

OPUNȚIA s. f. Gen de plante din familia cactaceelor, cărnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de formă ovală, cu spini așezați în smocuri, cu flori mari, albe, roșii sau galbene (Opuntia); plantă care face parte din acest gen. [Pr.: -ți-a] – Din lat., fr. opuntia.

OPUNȚIA s.f. (Bot.) Plantă din familia cactaceelor, cu ramuri cilindrice sau turtite, de formă ovală și cu spini așezați în smocuri. [Pron. -ți-a. / < fr. opuntia].

OPUNȚIA s. f. plantă din familia cactaceelor cu ramuri cilindrice sau turtite, de formă ovală și cu spini așezați în smocuri; limba soacrei. (< lat., fr. opuntia)

OPUNȚIA, opunția, s. f. Gen de plante din familia cactaceelor, cărnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de formă ovală, cu spini așezați în smocuri, cu flori mari, albe, roșii sau galbene (Opuntia); plantă care face parte din acest gen. [Pr.: -ți-a] – Din lat., fr. opuntia.

Asparagus sprengeri Regel. Specie care înflorește toamna. Flori mici, albe, parfumate, solitare sau cîte 2, la bază cu o bractee lanceo- lată. Frunzele adevărate transformate în spini. Cladodii (singulare, cîte 2, rar 3-4) liniare, plate, glabre, în vîrf cu un spin moale. Semitufă foarte ramificată, tulpini lemnificate cu șănțuleț. Ramuri în cruce, cu 3-5 șănțulețe.

HELIOCEREUS Britt. et Rose, HELIOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din Mexic și Guatemala, cca 6 specii cu tulpini subțiri, verzi sau roșietice, ramificate în triunghi, ramuri erecte sau ușor pendente (cu protuberanțe mici), spinoase; spini galbeni, maro, albi, cca 8. Flori mari, infundibuliforme, cu spini sau peri asprii, plăcut parfumate. înflorește ziua.

Onopordum acanthium L. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, în capitule mari, de cele mai multe ori solitare, dispuse terminal, pe tulpină sau pe ramuri, cu foliolele involucrului imbricate, liniare, terminate cu un spin galben-roșiatic, cele exterioare curbate în afară. Fructul, achenă cu papus de peri dispuși în mai multe rînduri. Frunze eliptice, oblonge, sinuat-decurente, cu lobii spinoși, și perii dispuși împletiți ca o pînză de păianjen. Cele de la bază scurt-pețiolate, iar spre vîrf sesile. Erbacee, bianuală, cu tulpini (cca 0,80-2 m înălțime) spinoase, ramificată.

opunția sfi [At: DN³ / P: ~ți-a / E: lat, fr opuntia] 1 Gen de plante din familia cactaceelor, cărnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de formă ovală, cu spini așezați în smocuri, cu flori mari, albe, roșii sau galbene (Opuntia). 2 Plantă care face parte din genul opunția (1).

GHIMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.

mărăcine m. 1. porumbar, arbust cu ramuri spinoase: boabele mărăcinilor se numesc porumbele; 2. păducel, plantă cu spini. [Lat. *MARRICINA, din MARRA, sapă de plivit ogoarele (planta și unealta sunt deopotrivă înțepătoare)].

Pereskia aculeata Mill. [syn. P. pereskia (L.) Karst], Specie care înflorește toamna. Flori albe, rozee (pistil alb), parfumate, 4 cm diametru, grupate în panicule. Frunze ovate, verzi, cu cîțiva spini subțiri, gălbui, curbați în axă. Arbust urcător, cca 1,5 m înălțime, ramuri cilindrice, lignificate, verzi.

COLLETIA Comm., COLEȚIA, fam. Rhamnaceae. Gen originar din America de S, 18 specii, tufe fără sau cu puține frunze, ramuri spinoase, uneori, îngroșate și plate. Frunze, foarte mici, opuse. Flori așezate sub spini (caliciu. campanulat sau cilindric cu 4-6 diviziuni, fără petale, 6 stamine, ovar trilobat cu 3 loji), singulare sau în buchet.

Mutisia clematis L. Specie care înflorește în iun.-noiemb. Flori (9-10 flori radiale de un roșu-aprins) în capitule terminale, pendente, în vîrful ramurilor. Frunze penate, 5 perechi de segmente scurt-pețiolate, liniar-lanceloate, nedentate, cu un spin în vîrf. Semitufă pubescentă, cățărătoare.

SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca pe un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

SPIN ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele și pe fructele unor plante; ghimpe. * Cunună de ~i suferință neîntreruptă; chin. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe niște) ~i a nu avea liniște; a fi nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată și ghimpoasă, cu frunze adânc crestate și cu flori roșii sau albe, dispuse în inflorescențe. 3) pop. Orice plantă erbacee, care are asemenea prelungiri înțepătoare. 4) Vârful cârligului de undiță. /<lat. spinus, ~a

SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

Chorizema varium Benth. Specie care înflorește primăvara. Flori scurt-pedunculate, în ciorchini de 2-5 cm lungime, terminali și în axa frunzei, stindard crestat, renifrom, 1-1,5 cm lățime, galben cu linii radiale și bază roșie, petale roșii, peduncul pubescent. Frunze (cca cm lungime, 3,5 cm lățime) ovat-cordiforme, cu cîțiva spini sau fără, margine ondulată, nervuri groase, partea inferioară pubescentă. Tufă (cca 1,5 m înălțime) cu ramuri pubescente.

Brachysema lanceolatum Meissn. Specie cu flori roșii-aprins, lungi ele 2-3 cm, cu marginea stindardului albă, așezate în ciorchine, în număr mic, în axa frunzei. Frunze opuse, ovat-lanceolate, cu un spin în vîrf, scurt-pețiolate, pe partea inferioară cu păr mătăsos. Tufă înaltă de 1 m cu ramuri mătăsos-păroase.

Cylindropuntia leptocaulis (DC.) Knuth. Specie cu flori (cca 2 cm diametru) galbene-verzi. Lăstari tineri, groși, cu un spin, mai tîrziu 2-3, de culori deschise. Lăstarii care cad dezvoltă ușor rădăcini. Planta formează tufe dese, ramuri subțiri, cilindrice, de cca 1,8 m înălțime.

ciolobot sm [At: ȘEZ. VII, 23 / Pl: ~oți / E: nct] (Reg) Plantă erbacee din familia composite, cu tulpină cu ramuri erecte și striate, frunze lanceolate, crenate sau sublirate, cu flori violaceu-purpurii, cu fructe achene și cu spini, care crește prin fânețe sterile, coline aride, pe marginea câmpurilor și a drumurilor în lunile iunie- august (Centaurea spinulosa).

RIBES L., COACĂZI, fam. Saxifragaceae. Gen originar din America, Asia, Europa, cca 148 specii de arbuști, mai rar cu spini pe tulpini și lujeri, deseori se exfoliază. Frunze simple, palmat-lobate, pețiolate, așezate altern sau în fascicule, pe ramurile fructifere, crenate sau crestate. Flori mici, verzi, galbene, albe sau roșii (4-5 sepale, mai mari decît petalele, verzi sau colorate, dispuse campanulat sau în formă de cupă, 4-5 petale mici, 4-5 stamine, ovar cu o lojă, 2 stile libere sau concrescute), dispuse în raceme, rar solitare, hermafrodite, rar unisexuat-dioice. Fruct, bacă cu multe semințe.

ACANTO- „spin, țeapă”. ◊ gr. akantha „ghimpe, scaiete” > fr. acantho-, engl. id., germ. akantho- > rom. acanto-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructul acoperit de țepi; ~cefali (v. -cefal), s. m. pl., clasă de viermi paraziți nematelminți, înzestrați cu o trompă retractilă prevăzută cu cîrlige; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit din cretacicul superior, cu cochilie groasă, răsucită dorsal, avînd spini sau tuberculi; ~cit (v. -cit), s. n., globulă roșie deformată, prevăzută cu proeminențe în formă de țepi; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri spinoase; ~dactili (v. -dactili), s. m. pl., gen de saurieni din familia lacertidelor; ~fag (v. -fag), adj. (despre animale) care se hrănește cu spini; ~fil (v. -fil₂), adj., care are frunzele terminate cu țepi; ~for (v. -for), adj., (despre plante) care poartă spini; ~id (v. -id), adj., cu aspect de ghimpe; ~liză (v. -liză), s. f., slăbire a rezistenței filamentelor de unire dintre celulele stratului malpighian al epidermei; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul spinilor; ~pod (v. -pod), adj., cu picioare acoperite cu țepi; ~por (v. -por), s. m., țeapă tubulară, caracteristică unor polizoare; ~pter (v. -pter), adj., cu aripile acoperite cu țepi; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul sferoidal ciliat din celulele unor alge.

Rosa centifolia L., « Trandafir de dulceață ». Specie care înflorește vara. Flori de la albe la roz, roșii-puternic, mirositoare, mari, deseori duble, caliciul vîscos-glandulos cu sepale erecte, după înflorire reflecte, puternic divizate, petale îndoite spre interior, peduncul cu spini mici, vîscos-glandulos. Frunze cu peste 5 foliole ovate, rotunde, pe partea inferioară mai păroase, stipele unite cu pețiolii. Arbust pînă la 2 m înălțime, neurcător, ramuri spinoase cu ghimpi nepăroși, curbați, glanduloase.

tîrn m. (vsl. trŭnŭ, spin, copăcel spinos: mur, porumb ș. a. V. tîrnoslivă, stîrnesc). Vest. Porumb (prunus spinosa). S. n., pl. urĭ. Mătură de rămurele de măturat curtea (V. felezău). Tîrîș, ramură pe care se pune fînu ca să fie cărat așa cînd nu e alt mijloc. Fînu cărat așa: un tîrn de fîn.

spin¹ sm [At: PSALT. HUR. 26^r/2 / V: (îrg) ~e sn / Pl: ~i, (îvr) ~uri sn / E: ml spinus] 1 Formație tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante, cu rol de apărare Si: ghimpe¹ (1), mărăcine, țeapă, țepușă, (reg) șteap¹. 2 (Îe) A sta (sau a ședea, rar, a aștepta) (ca) pe (niște) ~i A fi foarte neliniștit Si: a sta ca pe ace. 3 (Îae) A nu mai avea răbdare Si: a sta ca pe ace. 4 (Îae) A fi grăbit (să plece). 5 (Îe) A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii sau în inima, rar, în coasta cuiva, a fi ~ în ochiul cuiva, a-i fi (cuiva) ceva ~ în ochi A nu (mai) fi pe placul cuiva. 6 (Îae) A constitui o prezență neplăcută pentru cineva. 7 (Îae) A incomoda pe cineva. 8 (Îe) A scoate ~ul din ușă A scăpa de o mare grijă. 9 (Îe) A aduce (cuiva) ~ în coastă A aduce pe cineva care constituie o prezență neplăcută. 10 (Rar; îe) A călca (ca) pe ~i A păși încet și nesigur Si: (rar) a călca (ca) pe mărăcini. 11 (Reg; îe) A-i scoate (cuiva) ~ele (sau un ~) din picior (sau din călcâi) A scăpa (pe cineva) de un necaz. 12 (Reg; îe) A afla ~i în coleșă A căuta nod în papură. 13 (Iht; pan; cu determinări care precizează sensul) Os din sistemul osos al peștilor. 14 (Atm; reg; pan) Șira spinării. 15 (Teh; pan) Tijă metalică, de formă cilindrică sau conică, plină sau tubulară, folosită la îmbinarea a două piese metalice Si: știft. 16 (Reg; pan) Mică țeapă de lemn care a intrat sub piele. 17 (Reg; pan) Țeapă la orz. 18 (Reg; pan) Semn de hotar între terenurile agricole a două sate. 19 (Mun; pan) Crestătură făcută la ureche oilor, pentru a putea fi identificate de posesor. 20 (Pan) Parte componentă a cârligului de pescuit care împiedică ieșirea momelei sau scăparea capturii. 21 (Șîc ~ muscălesc, schin câinesc) Plantă erbacee spinoasă din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lunguiețe, dințate, având lobulii și dinții terminați cu ghimpi puternici, cu flori de culoare roșie purpurie, galbenă sau albă, dispuse în capitule Si: (reg) cătină, crăpușnic, păducherniță, pălămidă, porumbel, scai¹, scai roșu, scai voinicesc, scaiete, unghia-ursului (Carduus acanthoides). 22 (Bot; reg) Ciulin (Carduus nutans). 23 (Bot; reg) Scaiete (Carduus kerneri). 24 (Bot; reg; șîc ~ele dracului, ~ul vântului, schin otrăvitor, ~ alb, ~ de mucedă, ~ul sfintei Marii) Scai¹ (Eryngium campestre). 25 (Bot; pop; șîc ~ muscănesc, ~ mocănesc, ~ alb, ~ de holeră, ~ul holerei) Holeră (Xanthium spinosum). 26 (Bot; reg; șîc ~ albastru) Tătarnică (Echinops vitro). 27 (Bot; îvr) Crăpușnic (Cirsium palustre). 28 (Bot; reg; lpl) Scai¹ (Cirsium vulgare). 29 (Bot; Ban) Limba-boului (Agave americana). 30 (Bot; reg; șîc ~ alb) Păducel (Crategus monogyna). 31 (Bot; Trs; Mar) Măceș (Rosa canina). 32 (Bot; reg; șîc ~ scorumbar, ~ul cerbului, ~ negru) Porumbar¹ (Prunus spinosa) 33 (Bot; Mun) Plătică² (Gleditschia triacanthos). 34 (Bot; pop; îc) ~-alb, ~ul-cerbului Verigariu (Rhamnus cathartica). 35 (Bot; pop; îc) ~ul-vântului (sau -albastru, -vânăt, -de-mucedă) Scai vânăt (Eryngium planum). 36 (Bot; reg; îc) ~-măgăresc (sau schin-alb, -de-buboaie) Scai (Onopordon acanthium). 37 (Bot; reg; îc) ~-de-agreș Agriș (Ribes grossularia). 38 (Bot; reg; îc) ~ul-voinicului, ~-voinicesc Varga ciobanului (Dipsacus silvester). 39 (Bot; reg; îc) ~u-câinelui Anghinare (Cynara scolymus). 40 (Bot; reg; îc) ~ul-cerbului Turtă (Carlina acaulis). 41 (Bot; reg; îc) ~ul-șoarecelui Ghimpe (Ruscus aculeatus). 42 (Bot; reg; îc) ~ul-asinului (sau -lui-Cristos) Păliur (Paliurus spina – Cristi) 43 (Bot; reg; îc) ~ul-tălpii-ursului Talpa-ursului (Acanthus longifolius). 44 (Bot; rar; îc) ~ul-Mariei (sau -sfintei-Mării) Armurariu (Sylibum marianum). 45 (Bot; rar; îc) ~-înverșunat Crăpușnic (Cirsium bovjarti). 46 (Pop; pex) Târn¹. 47 (Trs; pex) Grapă de spini. 48 (Bot; lpl) Urzicuță (Verbena hybrida). 49 (Bot; reg) Pin² (Pinus silvestris). 50 (Bot; reg) Jneapăn (Pinus mugo). 51 (Orn; Dob) Cinteză (Fringilla coelebs).

strugure [At: CORESI, TETR. 13 / V: strug, (îvp) strugur / Pl: ~ri / E: ns cf shtrudhull] 1 sm Fructul viței de vie în formă de ciorchine Si: (îvr) poamă. 2 sm (Prc) Boabă din acest ciorchine Si: (îvr) poamă, (înv) ouă. 3 sm (Pex) Reprezentare plastică a strugurelui. 4 sm (Îvr; pan) Ciorchine (de fructe sau de flori). 5 av Îndesat, îngrămădit unul lângă altul. 6 sm (Reg; îc) ~-acru, ~-sărât, ~ri-necopți, ~ri-verzi, ~ri-cruzi Aguridă (1) (Ribes grossularia). 7 (Trs; mpl; șîc ~ri-de-grădină) Coacăză (1). 8 (Ban; lpl; șîc ~ri-de-ai-mari) Agrișă. 9 sm (Bot; îc) ~rii (sau, reg, ~rile-ursului) ori (reg) ~rul-urșilor Mic arbust cu tulpina culcată, cu frunzele persistente, pieloase, cu flori roșietice sau albe, grupate în formă de ciorchine în vârful ramurilor și cu fructul o bacă mică, roșie, lucioasă, comestibilă Si: (reg) afină, camnincă, merișorul-câinelui, porumbeaua-ursului, sărbezele-(roșii), strugurel (Arctostaphyllos uva-ursi). 10 sm (Îc) ~ri-negri Arbust fără spini, cu fructele în formă de boabe negre, comestibile, cu miros caracteristic, care crește prin păduri de munte sau cultivat Si: (reg) agriș-negru, coacăz-(negru), pomușoară-(neagră), smordină, smordină-neagră, strugurei-negri (Ribes nigrum). 11 sm (Îc) ~le-vulpii Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice Si: ochiul-lupului Vz ochi (Plantago indica). 12 sm (Reg; îc) ~ri-spinoși (sau domnești) ori ~rul-ursului Agriș. 13 sm (Reg; îc) ~rul-câinelui sau (~r-câinesc) Zârnă (Solanum nigrum). 14 sm (Reg; îc) ~rul-lupului Dalac (4) (Vitis sylvestris). 15 sm (Reg; îc) ~ri-de-mare Cârmâz (2) (Phytolacca americana). 16 sm (Reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum). 17 sm (Reg; lpl) Agriș (1).

Livistona chinensis (Jacq.) Roger Brown (syn. Latania borbonica hort.). Specie cu flori mici, în spadice (de jur împrejur cu spată pieloasă) paniculat, cu numeroase ramuri. Tulpină înaltă de cca 12 m. Frunze verzi, lucioase, rotunde, glabre, cu cca 55 diviziuni bifurcate, pendente, dispuse terminal, pe tulpină, într-o coroană destul de bogată. Pețiol lung pînă la 2 m, cu spini rigizi în partea inferioară. Iernează în sere la cca 15°C.

BILLBERGIA Thumb., BILBERGIA, fam. Bromeliaceae. Gen originar din Brazilia pînă în Mexic, cca 65 specii, epifite, rar terestre, fără tulpină. Frunze în formă de săgeată, mai multe în rozetă, pieloase, concave sau drepte, îndepărtate, fin-dentate sau spinos-dentate, ușor aplecate. Flori (sepale libere, erecte, boarite, fără spini la vîrf, petale erecte, prelungite, libere, înguste sau cu vîrf lățit, stamine libere sau cele 3, interioare, concrescute cu baza petalelor, antere libere, stigmat liniar, îndoit, ușor răsucit) singulare, în axa bracteelor viu colorate sau 3 pe ramurile scurte ale inflorescenței, paniculă pendentă sau erectă, terminală, densă sau rară. uneori redusă la un spic.

CĂTINĂ (lat. catena) s. f. Denumirea regională a șapte specii de plante: c. albă, c. de garduri, c. mică, c. roșie, c. cuscută, holeră (3), spin (2). ♦ C. albă = arbust sau arbore de talie mică (c. 6 m), alburiu, foarte ramificat, cu lujeri cenușii-argintii, spinoși, păroși, decorativi (Hippophäe rhamnoides). C. roșie = numele a două specii de arbuști, spinoși, de c. 3 m înălțime, cu ramuri maro-roșietice, erecte (Tamarix tetranda) sau purpurii (Tamarix ramosissima) și flori mici, rozee.

CERATONIA L., ROȘCOV, fam. Leguminosae. Gen cu o singură specie, originară din regiunile mediteraneene: Ceratonia siliqua L. înflorește în febr.-apr. Flori mici (5 stamine libere, fertile), dioice sau poligame, cu un inel glandular, brune-roșietice (apar pe ramuri bățrîne), așezate în ciorchini scurți, în axa frunzei. Frunze imparipenat-compuse, 2-5 perechi de foliole ovate, întregi, pe parcea superioară roșietice sau albăstrui, pe cea superioară lucioase, persistente. Fructul, legumă indehiseentă, lungă pînă la 20 cm și lată de cîțiva cm, coriacee, plată, cu numeroase semințe brune. Arbore (7-14 m înălțime) fără spini, ramificat, coroană rară.

Castanea sativa Mill. (syn. C. vesca Gaertn.). Specie care înflorește vara. Flori unisexuat-monoice; cele femele axilare, cca 3. la baza amenților masculi, însoțite de un involucru verde, cu spini lungi (stil terminat cu 6 stigmate); cele mascule cu o bractee (periant cu 8 diviziuni și cca 20 stamine), în amenți galbeni, erecți, lungi de 12-32 cm. Frunze oblong-lanceolate, alterne, cu dinți rari, lung-spinoși, pe margine, nervațiune proeminentă, 16-22 nervuri secundare paralele, glabre sau păroase pe dos. Fructele comestibile, achene, brun-întunecate, solitare sau 3 închise în involucru (cupă globuloasă), acoperite cu numeroși ghimpi. Tulpină (cca 25 m înălțime) erectă, groasă, cilindrică, cu scoarță cenușie-verzuie cu pete albicioase și ramuri glabre. Muguri distihi, ovoizi.

STRĂLUCITOR, -OARE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care împrăștie lumină, care strălucește; lucitor. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger... Iar cînd voi vrea mai mult să vreu, M-oi repezi nebun în soare Și am s-aprind penetul meu În flacăra-i strălucitoare. BENIUC, V. 12. Scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. ♦ Care răsfrînge lumină, care sclipește; scînteietor. În depărtare Oltul, trecînd în lungul cîmpiilor, se zărește strălucitor și tînăr. BOGZA, C. O. 190. Fereastra ce dădea în curte păstra o culoare alburie și în cadrul ei se îmbulzeau și se întreceau fulgi strălucitori de zăpadă. REBREANU, R. I 245. Asfințește. Printre ramuri Aurite-n foc de soare, Tremură nenumărate Mici ferești strălucitoare. IOSIF, PATR. 20. De departe se văd turnurile strălucitoare ale Iașilor. EMINESCU, N. 50. ◊ Fig. Pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte... A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Cînd din adîncul apei line S-a ridicat la suprafață. TOPÎRCEANU, B. 29. Era o vreme strălucitoare. CARAGIALE, O. III 92. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. Prezida palid, atent, cu ochii strălucitori ca niște spini de diamant. GALACTION, O. I 95. ♦ Sticlos. Tremura cu ochii strălucitori de friguri. DUMITRIU, N. 157. 3. Splendid, fastuos. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decît al împăratului! CREANGĂ, P. 85.

PLATI- „plat, întins, turtit, dilatat”. ◊ gr. platys „turtit, plat” > fr. platy-, germ. id., engl. id., it. plati- > rom. plati-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini turtiți; ~bazie (v. -bazie), s. f., malformație congenitală constînd dintr-o aplatizare a bazei cutiei craniene; ~branhispondilie (v. branhi/o-, v. -spondilie), s. f., platispondilie*; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe turtite; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpina lățită; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă platicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație constînd în turtirea bolții cutiei craniene; ~cerc (v. -cerc), adj., cu coada lată; ~cit (v. -cit), s. n., globul roșu cu grosimea redusă, dar cu diametrul mărit; ~clad (v. -cad), adj., cu ramuri lățite; ~cladiu (v. -cladiu), s. n., lăstar dilatat; ~cnemie (v. -cnemie), s. f., diformitate constînd în turtirea pronunțată medială și laterală a diafizei tibiale; ~dactil (v. dactil), adj., care prezintă platidactilie; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., malformație congenitală constînd în aplatizarea degetelor; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze lățite; ~merie (v. -merie), s. f., turtire anteroposterioară a femurului; ~petal (v. -petal), adj., cu petale late; ~podie (v. -podie), s. f., anomalie congenitală sau dobîndită, caracterizată prin turtirea bolții piciorului; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi late; ~rine (v. -rin), s. n. pl., grup de maimuțe inferioare, cu septul nazal lățit și turtit, cu coadă prehensilă și degete cu gheare; sin. platirinieni^[1]; ~rinie (v. -rinie), s. f., diformitate congenitală caracterizată prin nas larg și plat; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe turtite; ~spondilie (v. -spondilie), s. f., diformitate congenitală caracterizată prin turtirea vertebrelor; sin. platibranhispondilie; ~zom (v. -zom), s. m., particulă-nucleu a nucleozomului.

cunună sf [At: COD. VOR. 163/1 / V: ~uru-, con~, coru- / Pl: ~ni și (rar) ~ne / E: ml corona cf coroană] 1 Împletitură circulară din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap) Si: coroană. 2 (Spc; uneori complinit prin „de lauri”) Coroană care se acorda, în Antichitate, învingătorilor în război (sau la concursuri sportive ori literare). 3 (Fig; înv) Răsplată. 4 (Pex; înv) Dregătorie. 5 (Fig) Glorie. 6 Coroană care se așază pe capul mirilor la cununia religioasă. 7 (Buc; pex) Podoabă constând dintr-o floare și mai multe cordele galbene, albastre și roșii care se pune pe capul miresei când se duce la cununie. 8 (Îvp; complinit, adesea, prin „împărătească”) Coroană. 9 (Fig; pex) Stemă. 10 (Fig) Diademă. 11 (Îs) ~ de roze (sau de lumină) Aureolă. 12 (Înv) Bandă². 13 (Rel; îs) ~ de spini Cunună de spini așezată în batjocură pe capul lui Iisus, înaintea crucificării. 14 (Îs) ~na mucenicului (sau muceniciei) Martiriu. 15 (Îas; pex) Răsplată cerească pentru credință. 16-17 Funie de ceapă (sau de usturoi). 18 (Trs) Împletitură în formă de cerc (sau de cruce) pe care o fac secerătoarele din spice de grâu la terminatul secerișului. 19 (Șîs) ~ de munți (sau de dealuri, de păduri) Lanț de munți, de dealuri, de păduri dispuse în cerc. 20 (D. un. grup de persoane; îe) A sta ~ împrejurul cuiva (sau a ceva) A sta împrejurul cuiva formând un cerc închis. 21 (Pop; îs) ~na dinților (sau a măselelor) Dantură. 22 (Pop; îe) A avea (sau a fi cu) dinții ~ A avea toți dinții. 23 (Mar; îs) ~na dealului Locul neted circular din vârful dealului. 24 (Mol; îs) ~na cerului Curcubeu. 25 (Mol; îs) ~ni de aluat Colaci. 26 Rând de nuiele împletite de-a lungul gardului. 27 Împletitură de la capetele ștoborilor prin care aceștia se țin întăriți. 28 (Mar; Trs; șîs) ~na casei (sau de la casă) Grindă principală cu care se închide partea de sus a unui perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. 29 (Buc; îs) ~na fântânii Colacul fântânii. 30 (Buc; lpl) Cele două tălpi ale războiului de țesut. 31 (Ban) Lemn care leagă trunchiurile plutei într-un capăt. 32 (Mol; îs) ~na ghemului Inel de ață care se deapănă pe ghem. 33 (La cal; îe) ~na copitei (sau a unghiei) Inelul, umflătura inelară formată din porțiunea unde se termină părul și unde începe copita. 34 (Îae; pex; la unele animale) Unghie. 35 (La om; irn; îae) Negru sub unghii. 36 (Îf cortină) Fruntar (sau masă) a pietrelor. 37 (Mol) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 38 (Trs; îs) ~na anului Ziua Sfântului Simion Stâlpnicul. 39 (Bot; Trs) Coroniște (Coronilla varia). 40 (Bot; Trs; îc) Floarea-~nii Curcubeu (Lychniys coronaria). 41 (Bot; reg; îc) ~na-Domnului Ceasornic (Passiflora coerulea). 42 (Bot; reg; îc) ~~albă Trifoiaș (Companula fenestrellata).

vinețel, ~ea [At: POLIZU / V: (înv) vânețea, ~nățea, (reg) vânățauă, vânățea, ~ța, ~nițea / Pl: ~i, ~ele / E: vânăt + -el, -ea] 1-2 a (Pop; șhp) (Cam) vânăt (1). 3 a (Pop) De o culoare care se apropie de vânăt (1). 4 a (Pop) Care bate în vânăt (1). 5 sf (Reg) Culoare vânătă. 6 sf (Reg) Albăstreală (2) pentru var. 7 sf (Reg; îf vânățauă) Învinețire. 8-9 sf (Reg; îf vânățauă) Vinețeală (2-3). 10 sf (Reg; îf vânățauă) Vânătaie (1). 11 sf (Reg; îf vânățauă) Bășicuță care se face în palmă sau în talpă în urma unei lovituri. 12 sf (Trs; îf vânățauă) Panarițiu. 13 sf (Ban; îs; îf vânățauă) ~ de la ochi Pupilă. 14 sf (Mpl) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu frunzele ovate, cu florile albastre, rar roșii sau albe, grupate în capitule solitare în vârful ramurilor, folosită în farmacie și în medicina populară Si: albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinecioară, vinețică (6)-de-câmp, (reg) ghioc³, zglăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului (Centaurea cyanus). 15 sfp Ghioc³ (Centaurea phrygia). 16 sfp Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunzele lanceolate sau ovate și cu florile grupate în capitule terminale, albăstrii, rar roșii sau albe, pe margini și roșietice în centru, care crește în regiunea alpină și în cea subalpină Si: albăstrele (Centaurea axillaris). 17 sfp Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunzele mari, lanceolate sau eliptice, cu tulpina terminată cu un singur capitul și cu flori albăstrii pe margini și violete în centru (Centaurea mollis). 18 sfp (Bot; reg) Săpunele (Aster novae-angliae). 19 sfp (Reg) Scânteiuțe (Aster novi-belgii). 20 sfp (Bot) Dumitrițe (Aster salignus). 21 sfp Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, noduroasă și cu florile azurii (Commelina coelestis). 22 sf (Reg) Ciupercă cu pălăria albă, cărnoasă, tare, cu gust plăcut, puțin amar, care crește prin pădurile de brad (Russula delica). 23-24 sf Burete-de-spin (Russula alutacea și Russula grisea). 25 sf Ciupercă cu pălăria măslinie-roșcată, cărnoasă, care crește toamna, în pădurile de conifere (Russula olivacea). 26 sf Ciupercă cu pălăria cărnoasă, portocalie sau roz, cu gust dulce, care crește prin pădurile de fag și de brad (Russula xeramplina). 27 sf Ciupercă din familia agaricaceelor, cu pălăria cărnoasă, de culoare roșcată-aurie sau brună-portocalie, care conține un suc lăptos și dulce Si: râșcov, (reg) râșcoviță, burete-dulce, vinețică-cu-lapte (Lactarius volemus).

NUIA s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tînără de alun, de răchită, de trestie etc.; vargă, vergea, (regional) japă, joardă, strămurare, palcă¹. v. mlădiță, lăstar, ramură, creangă. Iacov iară luo nuiale verzi de măsteacăn, de alun și de castan. palia (1581), 121/18, cf. gcr i, 357/4. Adunînd multe coșuri... Le-au aruncat în Prut, legîndu-le de grinzi cu nuiele de stejar și lozie în loc de otgoane. n. costin, let. ia, 64/21. Gardul uscat se poate face... din nuiele, și pari. economia, 115/14, cf. budai-deleanu, lex. I-au trimes ca să taie nuiele (a. 1812). uricariul, xiv, 229. Să poată avea lăcuitorii îndămănare pentru nuiele la numeroasele lor îngrădituri. i. ionescu, c. 249/18. Lîngă focul de nuiele, ...Ard, jupuiți de piele, Patru miei de la Ispas Pentru prînzul de popas. alecsandri, p. ii, 105. [Peste groapă] așază o leasă de nuiele. creangă, p. 29. Bălăcea cu nuiaua prin apă. ispirescu, l. 34. Felurite... rămurele (nuiele) sînt întrebuințate în popor ca amulete. candrea, f, 248. Copiii... se duc la o baltă și, bătînd apa cu nuiaua, zic... pamfile, văzd. 122. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. rebreanu, i. 10. Noaptea spune să plec pe șoseaua plină de praf... pe lîngă gardurile vechi de nuiele și spini. bacovia, o. 205. Aduce cu calul cel pag nuiele de la pădure și drege gardul. sadoveanu, o. viii, 254. Vom aduce florile cu coșul Din nuiele de răchită. arghezi, vers. 188. Cîțiva oameni de la deal începură să aducă în carele lor bîrne groase și pe urmă nuiele lungi. camil petrescu, o. i, 82. Suprafața golurilor din gard să fie mai mare decît cea ocupată de scînduri sau nuiele. agrotehnica, ii, 79. Unii aduceau coșuri de nuiele, alții măturoaie cu coadă lungă. vornic, p. 212. În fața ochilor Anei răsare... gardul de nuiele bine și strîns împletite. t. popovici, se. 7, cf. 64. Aceste plute aveau legături slabe, din nuiele de alun sau mesteacăn. arvinte, term. 16. Eu m-am dus să tai nuiele Și prin huci am dat de ele. alecsandri, p. p. 365, cf. h ii 84. Ridică-te neguriță, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mîndrei mele. jarnik-bîrseanu, d. 134. Decît cu drăguță proastă, Mai bine la oi pe coastă, C-oi tăia cîte-o nuia Și m-oi ști fără de ea. id. ib. 453, cf. hodoș, p. p. 115. Frunză verde trei nuiele, Tot mă cere, maică, cere, Tot mă cere-un cojocar. șez. iii, 59. Nora merge la fîntînă Cu cămeșa soacrei-n mînă. O moaie o dată în apă: „Na-ți-o, mamă, că-i spălată”. Și-o întinde pe-o nuia De hîrîie cîinii la ea. zanne, p. iv, 514, cf. caba, săl. 91, chest. ii 135/42, 97, v 66, 67. Nuiele de salcă. a ii 6, cf. i 17, 23, ii 4, 12, iii 2, 3, 12, 13, 16, 17, 18, 19, iv 5. O nuia în mînă lesne se-ncovoaie, Dar cînd sînt mai multe se frîng anevoie. zanne, p. i, 229, cf. ix, 495. Parcă el e de piele și eu de nuiele, se zice despre o persoană egoistă. cf. id. ib. ii, 416. Dă nuiele la cei ce îngrădesc, se zice despre cei care numai își fac de lucru pe lîngă acei care muncesc. cf. id. ib. iii, 195. Averea-i gard de nuiele, Sărăcia-i zid de piatră (= banii se cîștigă greu și se cheltuiesc foarte ușor), id. ib. v, 23, cf. 94, 572. Sîcîita, Vai de ea, sede-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). teodorescu, p. p. 216. M-am dus la pădure de mi-am tăiat o nuia lungă. Am venit acasă și mi-am făcut o zăhată și-o poiată și mi-au mai rămas o bucată (Ațele de la opinci). sbiera, p. 321. Vin oile de la munte tot cu stele-n frunte (Carul cu nuiele). gorovei, c. 46. Am pe un munte Oi mii și sute: Toate sînt țintâte-n frunte (Nuielele). id. ib. 247, cf. șez. vii, 118. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd suplețea) Supusă ca o roabă, Se mlădie ca nuiaua. cerna, p. 139. Ești subțire și ageră ca o nuia. isanos, ț. l. 26. Foaie verde iarbă rea... cînd creșteam ca ș-o nuia, M-ai lăsat. jarnik-bîrseanu, d. 210. ◊ (Regional) Gard de nuiele = garrd viu, v. viu. cf. alr i 673/35, 77, 190. (Regional) Nuiaua boabelor = parul pe care se atîrnă porumbul la uscat pentru iarnă. cf. ciAușanu, v. 183. ◊ Expr. (Rar) A pleca pe nuia = a) a pleca de undeva pe neașteptate și numai cu ce-i pe el. cf. zanne, p. iii, 254; b) a face ceva de nevoie, id. ib. x, 495. ◊ (Cu sens colectiv) Zeci și sute de utilizări, amestecate cu infinita industrializare casnică a hașchiei, a nuielei, a bățului. arghezi, b. 41. ◊ (Ca instrument pentru aplicare de lovituri) Cela ce va lovi pre altul cu pumnul, sau cu toiag, sau cu fune sau cu vargă (nuia Munt.). prav. 231. Bat cu nuiale. lb. Domnul Vucea umbla binișor și pe furiș cu nuiaua în nună. delavrancea, t. 106. A venit un lup din crîng... Și-a venit la noi la poartă și-am ieșit eu c-o nuia. coșbuc, f. 79, cf. 145. Guiță-n ocol purcelul... Și stăpîna vine-afară cu nuiaua și-l înjură. f (1900), 579. Îi dădea nuiaua și-i poruncea să-i bată pe ceilalți la palmă. t. popovici, se. 166, cf. a i 35. Nevoia învață pe om și nuiaua pe copil. zanne, p. ii, 81. Aduni nuiele pentru spinarea ta, se spune despre oamenii care iși creează singuri supărări. cf. baronzi, l. 64, zanne, p. i, 229. ♦ Lovitură dată cu nuiaua (1). Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. ghica, ap. tdrg. O să-ți ardem zece nuiele pe pielea goală. galan, b. II, 20. Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. reteganul. p. ii, 51. Cinci sute de nuiele lesne în spate la alții, se spune pentru a arăta că o pedeapsă, o suferință, un efort etc. par ușoare pentru cel care nu le suportă. cf. romanul GLUMEȚ, 7, ZANNE, P. II, 96. 2. Nume dat unor unelte sau unor părți de unelte alcătuite dintr-o nuia (1): a) Coada undiței; (regional) vargă, rudă. cf. atila, p. 29, alr ii 6 241/95, 250. b) Băț lung, cu un cîrlig la capăt, cu care se prind oile pe cîmp; (regional) cață. cf. h i 419, viii₂/213, xvi 282. c) (Regional; de obicei la pl.) Vergea la războiul de țesut; (regional) vargă (Jupalnic-Orșova). cf. alr i 1294/1. – Pl: nuiele și (regional) nuieli. – Și: (regional) nuiauă (alr sn iii h 739/95, a i, ii, iii, iv), niauă (alr i 972/93; pl. neli, ib.), noiă (ib. 673/35, 972/898, a ii 12), noiauă (a iii 13) s. f. – lat. novella.

NIȘTE art. nehot. (Exprimă imposibilitatea de a preciza sau intenția de a lăsa neprecizată identitatea, cantitatea și, mai rar, calitatea noțiunii exprimate de substantivul înaintea căruia se află) 1. (Precedă substantive la plural și exprimă o cantitate nedeterminată, reprezentînd pluralul art. nehot. un, o) Ipac să știi cum se-au prins nește meșter den Țarigrad cum vor treace aceale corăbii (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. Un om în dzi de sîmbătă culegea nește așchii și nește surceale aduna, coresi, ap. gcr i, 24/6. Și-l găsiră la un puț niște ovreai. moxa, ap. gcr i, 59/35. Și luară din rodul ei nește struguri de neam bun de vie (a. 1642). gcr i, 100/18. Îi lepăda, unde știa nește heri salbateci. prav. 91. Zidi în oraș de usebnește curți prea frumoase (a. 1648). gcr i, 133/28. Pomeneaște de niște cuvinte a lui Pătru. n. test. (1648), 174^v/23. Pentru preotul ce va mărturisi strămbu, au socotit niște dumne-zăești părinți, cum să nu se oprească acela preot de popie, ce să i să ia popia de tot (a. 1652). gcr i, 160/19. Și nește muieri dintru noi ne spămăntară (cca 1650-1675). id. ib. 232/2. Stătu cu picioarele pre niște ramuri, neagoe, ap. gcr i, 165/25. Veni jalobă din tîrg la divan de niște fămei pre acel vătav nou. m. costin, o. 90. Niște letopisățe pre urmă scrisă de o samă de boiari. n. costin, l. 44. Și așe căde turcii, ca cînd ar căde niște pere coapte dintr-un păr, cîndu-l scutură oamenii, neculce, l. 238. Nu zic că den om în om n-au rămas și aici niște spuneri și niște povești, mai vîrtos bătrînii ce povestesc de cele ce au fost. c. cantacuzino, cm i, 6. Sfîrși Radul Vodă întru niște întîmplări rele ca acestea. anon. cantac., cm i, 92. La nește prieteni, boiari mari unguri, ducîndu-l, l-au odihnit. r. popescu, cm i, 286. Au mers niște ghenerali de ai lui, și l-au împins afară, axinte uricariul, ap. gcr ii, 19/30. Să apucă de niște lucruri mari ca acealea (cca 1705). gcr i, 354/10. Fiind măria-sa îndemnat de niște obraze mari bisericești și mirenești, pline de zavistii și de reutate, au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui. antim, p. xxiii. Să afle niște poduri și niște trecători, critil, ap. gcr ii, 152/15. Acum [sabia] tăcea de mulți ani încoace, Virîtă pentre nește boloboace. budai-deleanu, t. v. 41. Mergând pre drum pre lăngă nișteaie harbuzării (a. 1808). gcr ii, 200/28. O găină clocea niște oao de șarpe, cu toată osîrdia (a. 1812). id. ib. 211/29. Pentru că sănt rănduitu spre hotărîre a nistor moșii, nu lipsăsc a nu înștiința pe svințăie ta ca să trimețu vechilu (a. 1812). iorga, s. d. xi, 66. La judecătoria județului Mușcel se vînd cu mezat niște case ale lui Stănică. cr (1833), 128²/29. El întemeiază chibzuirile și purtarea sa pe niște cuvinte sau păreri nestatornice, marcovici, d. 8/3. Scăpa din videre niște asămine sfinte datorii. drăghici, r. 153/4. Niște tufe de flori, gorjan, h. i, 4/32. Iată niște merișoare. bărac, ap. gcr ii, 174/35. Niște griji mult mai cu cale, Se cuvine să cuprindă minutele vieții tale. conachi, p. 258. Visă că picase în niște turme de țapi furioși. bălcescu, m. v. 392. Niște curci îmbătrînite, Gîrbovite și zburlite Sta sub șură tremurînd. alecsandri, p. i, 206. Împăratul arată spinului niște pietre scumpe, creangă, p. 216. Se apucă și ea de găti niște bucate înfricoșate, ispirescu, l. 23. Poate că sînt niște scăpați de la vreun arest. hogaș, dr. i, 4, cf. 6. Niște bani stau pe colțul mesei, bacovia, o. 204, cf. 227. Nevastă-mea i-a dat nu știu ce, să-i cumpere de la București, niște panglici, niște ace. sebastian, t. 194. Niște pui de porumbiei, De argint și de polei, Vin în stoluri, ca o ceață, arghezi, c. o. 70. Empedocles socotește că ceea ce pune elementele materiale în mișcare, ceea ce le face să se atragă sau să se respingă sînt niște forțe deopotrivă cu ale iubirii și ale urii. vianu, m. 41. Căpitanul avea de gind să Intîrzie o după-amiază și o noapte, pentru anumite socoteli cu niște simpatrioți. tudoran, p. 12. Nădăjduia că Iosiv are să-l împrumute cu niște bani. t. popovici, SE. 15. Foșneau niște plopi tineri, abia înfrunziți. barbu, ș. n. 12. Nu slnt, e drept, niște vulturi. contemp. 1962, nr. 796, 2/1. Știe să relateze cursiv niște fapte diverse semnificative, gl 1962, nr. 419, 2/2. Dodată iată niște lăcuste, pop., ap. gcr ii, 365. Scrie două, trei rînduri Și-l ajung niște gînduri. jarnîk-bîrseanu, d. 120. Puse nește plăcinte într-o merindare. reteganul, p. iii, 58. Am adus nuște mere. viciu, gl. ◊ (În comparații) Aceia oameni sănt toți ca nește oameni neînțelepți. coresi, ap. gcr i, 27/36. Le mină ca nește fierii (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 340/5. Ne dădem ca nește oi spre giunghiare. varlaam, c. 47. Ca niște lupi zvăpăiaț (a. 1642). gcr i, 95/15. Ca niște lupi într-o turmă făr de nici un păstor, au intrat într-lnșii, de-i snopiia și-i junghiia. ureche, l. 178. Aceastea cuvinte să cheamă ca nește izvoade. prav. 223, cf. 18, 21, 62. Să ne fie noao ca niște păstori, eustratie, ap. gcr i, 77/19. Ca nește rei și zavistnici ce era..., făcură svatu, să ucigă și pre Lazar (cca 1600-1650). gcr i, 140/37. Toate meșteșugurile lui ceale hicleane, ca niște păianjeni să strica (a. 1654). id. ib. 171/25. Începură a li să închina ca neștor dumnedzăi. dosoftei, v. s. noiembrie 163^v/26. Apostolii... poftiia să moară ca niște săvîrșiți. biblia (1688), [prefață] 6/51. Să-i stăpînească ca pre niște slugi (a. 1699). gcr i, 330/23. Totdeauna i-au biruit pe ei ungurii și alții, ca pe nește podani ai lor. r. popescu, cm i, 236. Ca niște slugi ai lui D[u]mnedzeu. antim, ap. gcr ii, 28/36. Eu vă trimeț pre voi, ca pre niște oi în mijlocul lupilor (a. 1747). gcr ii, 38/4. Ca niște ciini de casă (cca 1750-1780). id. ib. 84/30. Cu cuvintele ca cu nește flori lț împletesc cununi, molnar, ret. 8/19, cf. 57/2. Eu nu cutez a socoti ca nește basne cele ce povestesc scriptorii bizantinenilor despre neamurile schitilor. budai-deleanu, lex. Să vor înălța apele... și vor sta ca niști ziduri (a. 1815). gcr ii, 217/7. Fără muncă, osteneală, ca niște stăpinitoare, Nici te-ntreabă cînd mănîncă rodul tău cel din sudoare. conachi, p. 291. Românii... se jertfiră ca niște martiri pentru apărarea civilisației. bălcescu, m. v. 8, cf. 393. Stelele... Luceau ca niște candeli aprinse p-un mormînt. alexandrescu, m. 25, cf. 5. Era odată o babă care avea trei feciori nalți ca niște brazi, creangă, p. 3. Ca niște păsări triste, aiurite, cerna, p. 75. Alături baionetele sclipesc Ca niște ochi egali și siguri. camil petrescu, v. 24. Ca niște ritmice ciocane Răsună pașii pe asfalt. topîrceanu, b. 66, cf. id. p. o. 17. Munții se prelungesc în afara arcului carpatic, sub formă de dealuri, parcă ar fi niște întărituri înaintate. stoica, vIn. xi. S-au strîns copacii-n fața porții ca niște domni veniți pe jos. arghezi, f. 16. Este ca și cum... și-ar închipui diferitele discipline științifice ca pe niște unități închise. vianu, m, 128. Ca la nuștu boi. alr ii 6 825/95. ◊ (Înaintea unui substantiv care redă o idee de calitate negativă, accentuează valoarea peiorativă a substantivului) Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! eminescu, o. i, 151. Pesemne păcatele cele mari și grele m-au aruncat și aici să-învăț niște țopîrlani sălbatici. creangă, a. 77. Iaca niște papugii,... niște scîrța-scîrța pe hîrtie. Îi știm noi. caragiale, o. vi, 3. Ai lui Sofron or fost totdeauna nește otrepe. t. popovici, ș, 163. Săracii boii cornuți Cum însoară niște muți. jarnIk-bîrseanu, d. 454, cf. 433. ◊ (Precedă substantive la sg., de obicei cu valoare colectivă sau nume de materie) Să-l ungem pre el ca și cu nește mir de mult preț (a. 1642). gcr i, 101/24. Va mearge neștine să-și aducă niște dobitoc den cămp. prav. 18. Cela, ce va fi luat piață, ca să aducă nește negoț den loc în loc, ib, 47. Toată, nădeajdea că (! ca) nește fum să stinge (a. 1669). gcr i, 184/34. Se umplură de miroseală bună, ca de nește mir bine mirositoriu (a. 1675), id. ib. 225/23. Muiarâ-se cuventele lor mai vârtos de untul (nește oloi d). psalt. 106. Pohtesc moartea, și nu o nemeresc, scurmîndu-o ca nește comoară, biblia (1688), 364²/15. Bărbatul aceaștie au avut niște aveare a oarecui pus(ă) la el (a. 1692). gcr i, 306/31. Arde un stuh mare, trestie, pe niște vînt mare. neculce, l. 243. Să făcuse niște tâlhărit, id. ib. 284. Ca cum am fi întrat peste niștea tinoasă piștealniță. cantemir, ap. gcr i, 360/21. Niște lucrătoare doftorie. mineiul (1776), 159^r1/17. Agiunsără la un iezăr cu niște apă dulce și limpede, alexandria (1784), ap.gcr ii, 134/13. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată, drăghici, r. 54/5. Ia și tu o bucată de mămăligă din colțari și cu niște ceapă și minîncă. creangă, p. 9. A început a cotrobăi prin chilna căruței să găsească niște frînghie. id. ib. 125, cf. 122. Tespiu pusese la masă mîncările cele mai bune... și niște vin mai bătrîn și decît dînsul. ispirescu, u. 32. Am mai cules niște fasole. n. rev. r. i, nr. 1, 36. Mare lucru n-avem. Dar e niște rață pe varză rămasă de la, prînz. sebastian, t. 253. Munții se topesc, și pică, Și curg toți ca niște ceară, teodorescu, p. p. 113. Să-i ducă niște pînză pentru o cămeașă. sbiera, p. 99. Au dat de-o cîmpie, unde secera trei fete la niște grîu. id. ib. 116. Au fript niște carne de iepure, reteganul, p. ii, 71. Se topește ca nește rouă. id. tr. 116. îi leagă de mînuță nește coardă de la ceteră să nu se deoache. alr ii 4 226/141, 2. (Învechit, înaintea unui substantiv precedat de un numeral; cu valoare de adj. nehot.) Oarecare, nu știu ce; un fel de. Niște trei voinici luninați de cănta și cădea trupul măcenicului. varlaam, c. 457. Era 12 rînduri din pregiur în tot zidiul, ca nește 12 brîie. dosoftei, v. s. octombrie 46^v/20. Fiind închiși nește șeapte svinți multă vreame, le purta de grije. id. ib. 73r/13. – gen.-dat: (învechit) niștor și nistor. – Și: (învechit și popular) nește, (învechit) niștea, nișteaie, niști, (regional) niștre (alr ii 3 812/727), neștu (alr i 985/790), nuște, nuști (alrt ii 63), nuștu, nuștuc (alr ii 2 924/95) art. nehot. – lat. nescio quid „nu știu ce”.

POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic^[1]; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-₁, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer₁), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie₁), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie₁ (v. -corie₁), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie₂ (polichorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil₁), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie₁), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie₁ (v. -filie₁), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie₂ (v. -filie₂), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie₁), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism^[2]; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon₂), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-₁, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism^[3], pleomorfism^[4]; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom^[5]; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.

limbă s.f. A I 1 (anat.) elice, pendulă, șubă. Limba are rol important în perceperea gustului, în procesul de masticație și de deglutiție a alimentelor, iar la om și în articularea sunetelor. 2 (med.) limbă cerebriformă = limbă plicaturată, limbă scrotală. Limba cerebriformă este o boală caracterizată prin îngroșarea limbii, a cărei față dorsală se acoperă cu numeroase pliuri transversale neregulate; limbă plicaturată = limbă cerebriformă, limbă scrotală; limbă scrotală = limbă cerebriformă, limbă plicaturată. 3 (anat.; reg.; și, art.), limba beregatei v. Luetă. Omușor. Omușorul gâtlejului (v. omușor). Uvulă. BI (lingv.) 1 idiom, sistem lingvistic, glosie, <înv. și pop.> vorbă. Româna este o limbă romanică. Latina este o limbă moartă. 2 limbă-bază limbă de bază, limbă-mamă. Limba-bază este limba din care provin limbile aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic de limbi; limbă comună = koine, limbă obștească. Limba comună este varianta unei limbi care servește comunicării între vorbitori de dialecte sau de graiuri diferite; limbă curentă = limbă de conversație = vorbire cotidiană, vorbire curentă, vorbire obișnuită, vorbire zilnică, <înv. și pop. > vorbă comună, vorbă de obște, vorbă de rând, vorbă de toate zilele limbă de toate zilele, vorbire de toate zilele. Limba curentă este aspectul limbii obișnuit în relațiile dintre oameni. Folosește acest termen cu sensul său din limba curentă; limbă de bază = limbă-bază, limbă-mamă; limbă de lemn = limbaj de lemn; limbă de stat = limbă oficială = <înv.> limbă oficioasă. Limba de stat este limba utilizată în administrația unui stat și în instituțiile acestuia; limbă internațională =limbă universală. Limba internațională este o limbă națională cu largă circulație în afara granițelor națiunii, care este folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice; limbă literară = vorbire cultă, vorbire literară. Limba literară este aspectul cel mai corect și mai îngrijit al limbii unei comunități, codificat prin existența unor norme și consolidat prin scris; limbă-mamă = limbă-bază, limbă de bază; limbă maternă = limbă natală = <înv.> limba maicei, limba-mumă. Limba maternă este limba care se învață în primii ani ai copilăriei, de la părinți; limbă modernă = limbă vie. 0 limbă modernă este o limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi; limbă națională = <înv.> limba maicei patrie, limbă naționalicească. Limba națională este limba comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni; limbă universală = limbă internațională; limbă populară = limbă vorbită = limbă vulgară = vorbire populară, vorbire dialectală, vorbire regională, <înv.> limbă a obștii, limbă a poporului, limbă poporală. Limba populară este aspectul limbii naționale propriu felului de a vorbi al poporului; limbă vie = limbă modernă; (rar) limbă obștească v. Koine. Limbă comună; (fam.) limbă de toate zilele v. Limbă curentă. Limbă de conversație. Vorbire cotidiană. Vorbire curentă. Vorbire obișnuită. Vorbire zilnică; (înv.) limbă a obștii = limbă a poporului = limbă poporală v. Limbă poporală. Limbă populară. Limbă vulgară. Vorbire populară; limbă naționalicească = (art.) limba maicei patrie v. Limbă națională; limbă oficioasă v. Limbă de stat. Limbă oficială; (art.) limba maicei = limba-mumă v. Limbă maternă. Limbă natală. 3 limbă ariană = limbă indo-ariană = limbă indo-iraniană = ariană (v. arian¹). Limba ariană se vorbește în prezent în India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Afghanistan, Sri Lanka; limbă armeană = armeană (v. armean²). Limba armeană aparține familiei de limbi indo-europene; limbă franceză = franceză (v. francez). Limba franceză este o limbă romanică; limbă germană = germană (v. german), < astăzi rar> nemțească (v. nemțesc). Vorbește destul de bine limba germană; limbă latină = latină, <înv.> latinească (v. latinesc), latinie. Limba latină este o limbă indo-europeanâ din grupul italic; limbă latină clasică = limbă latină literară = latină clasică, latină cultă, latină literară, latină savantă. Limba latină clasică era limba latină folosită în Imperiul Roman, mai ales în scris, de persoanele instruite; limbă latină populară = limbă latină vulgară = latină populară, latină vulgară, latină rustică, <înv.> latină poporană, limbă latină poporană, limbă latină rustică. Limba latină vulgară era limba latină folosită în toate provinciile Imperiului Roman de populația neinstruită; limbă macedoneană = macedoneană (v. macedonean), veche macedoneană (v. vechi²). Limba macedoneană este o limbă indo-europeană înrudită cu greaca veche, vorbită de vechii macedoneni; limbă maghiară = maghiară (v. maghiar), <înv. și reg.> ungurie. Limba maghiară face parte din familia limbilor fino-ugrice; limbă maldiviană = maldiviană. Limba maldiviană se vorbește în Maldive și în India; limbă neogreacă = limbă romaică greacă modernă (v. grec), neogreacă (v. neogrec), romaică. Limba neogreacă este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche și de greaca bizantină; limbă occitană = limbă provensală = occitană, provensală. Limba provensala se vorbește în sudul Franței, în Spania și în Italia; limbă polonă = limbă poloneză = polonă (v. polon), poloneză (v. polonez); <înv. și pop.> limbă leșească. Limba poloneză face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă română = limbă românească = română (v. român), românească (v. românesc), <înv.> românie. Limba română este singura limbă romanică din aria sud-est europeană; limbă sanscrită = sanscrită (v. sanscrit), <înv.> limbă sanscritică. Limba sanscrită este vechea limbă indo-europeană din India, în care sunt redactate majoritatea operelor din literatura clasică a acestei țări; limbă sardă = sardă (v. sard). Limba sardă este o limbă romanică vorbită de sarzi; limbă sarmată = sarmată (v. sarmat). Limba sarmată este limba iraniană veche vorbită de sarmati; limbă sârbo-croată = sârbo-croată. Limba sârbo-croată este limba slavă vorbită de sârbi și de croați în fostul spațiu iugoslav; limbă siriană = siriană (v. sirian), <înv.> limbă sirienească. Limba siriană este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, de origine arabă, vorbită de sirieni; limbă slavă comună = slavă comună. Limba slavă comună este limba vorbită de slavi până la începutul sec. al IX-lea, înainte de a se despărți în limbi și dialecte; limbă slavă de cultură = limbă slavonă = slavă de cultură (v. slav), slavonă (v. slavon), slavonă bisericească (v. slavon), <înv.> limbă slavonească, limbă slovenească, slavonie, slovenie. Limba slavă de cultură a fost utilizată, în Evul Mediu, și în Țările Române, ca limbă liturgică și de cancelarie; limbă slavă veche = limbă veche slavă = paleoslavă, slavă veche (v. slav), veche slavă (v. vechi²), <astăzi rar> limbă slavică, <ieșit din uz> bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară (v. slav), slavă bulgărească (v. slav), slavă bisericească (v. slav), slavă veche bisericească (v. slav). Limba slavă veche este o limbă dispărută, de origine indo-europeană; limbă slovacă = slovacă (v. slovac). Limba slovacă face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă slovenă = slovenă (v. sloven). Limba slovenă face parte din familia limbilor slave, grupul meridional; limbă spaniolă = spaniolă (v. spaniol). Limba spaniolă este vorbită în Spania și în toate țările Americii Centrale și ale Americii de Sud, cu excepția Braziliei; limbă sumeriană = sumeriană. Limba sumeriană era scrisă cu litere cuneiforme; limbă tătară = tătară (v. tătar). Limba tătară face parte din familia altaică, ramura turcică de vest; limbă toharică toharică. Limba toharică este o limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte scrise cu alfabet hindus, datând din secolele al V-lea-al VH-lea d.Hr.; limbă turcă = turcă (v. turc), turcească (v. turcesc). Limba turcă face parte din familia limbilor turcice; limbă vedică = sanscrită vedică, vedică. Vedele și comentariile vedice sunt scrise în limba vedică; (lapl.) limbi mon-khmere = limbi mon-khmerice; limbi mon-khmerice = limbi mon-khmere. Limbile mon-khmerice alcătuiesc familia de limbi din sud-estul Asiei, vorbite de khmerii din Cambodgia și de alte populații din Vietnam, Laos, Thailanda, Myanmar și din peninsula Malacca; limbi paleoasiatice = limbi paleosiberiene. Limbile paleoasiatice sunt limbile vorbite în Siberia, care nu pot fi grupate într-o familie comună; limbi paleosiberiene = limbi paleoasiatice; (astăzi rar) limbă slavică v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche (v. slav). Veche slavă (v. vechi²); (înv. și pop.) limbă leșească v. Limbă polonă. Limbă poloneză. Polonă (v. polon). Poloneză (v. polonez); (înv.) limbă latină poporană = limbă latină rustică v. Latină populară. Latină vulgară. Limbă latină populară. Limbă latină vulgară; limbă sanscritică v. Limbă sanscrită. Sanscrită (v. sanscrit); limbă sirienească v. Limbă siriană. Siriană (v. sirian); limbă slavonească = limbă slovenească v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). Slavonă (v. slavon). 4 grai, limbaj, limbaj articulat, vorbire, vorbit¹, <înv. și reg.> vorbă, <înv.> voroavă, langaj. 5 (și limbă naturală) grai, limbaj, limbaj natural. 6 vorbă, vorbire, vorbit¹. Îl recunoaște după limbă. Are o limbă colorată. 7 (art.; fam.) limba șmecherilor = (înv.) limba cârâitorilor = limba hoțească v. Argou. 8 (înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. II 1 (înv. și pop.) v. Glas. Grai. Voce. 2 (înv.) limbă strâmbă v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit¹. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detractie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Șoaptă. Vituperare. Vituperație. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. III 1 (adesea la pl. limbi; înv. și pop.) v. Neam. Popor. 2 (înv.) v. Iscoadă. Spion. 3 (arg.) v. Delator. Denunțător. Informator. Pârâtor. 4 (arg.) v. Adulator. Lingușitor. C I 1 (la ceasuri) arătător, manoș, mutatău, țaigăr, țărcălam. Limba ceasului indică ora zece. 2 (tehn.; la meliță) cuțit, bătător, condei, fofelniță, cordenci, limboi, lopată, lopătâc, lopățică, tocător. A cumpărat o nouă limbă la meliță. 3 (la cataramă; înv. și pop.) limburuș, limbuș. Limba este cuiul cataramei. 4 (art.; tehn.; la plug; pop.) limba cracilor = craci cu limbă (v. crac). Cu ajutorul limbii cracilor se reglează schimbătorul plugului. 5 (tehn.; pop.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 6 (la hădărag; reg.) v. îmblăciu. 7 (la fântână; reg.) v. Cumpănă. 8 (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. II 1 ascuțiș, lamă, lamină, pană, pânză, tăiș, custură, gură, leafa², plasă¹, tăiuș, <înv. și reg.> ascuțit¹, cuțitură, buză. Apucă securea de limbă. 2 (la ciocan; înv.) v. Pană. III (tehn.) 1 (la car, la căruță sau la sanie) furcă, pisc, cârlig, grui², popârțac², splină. De limbă se fixează proțapul. 2 (la car; reg.) v. Tânjală. 3 (la tânjala carului; reg.) v. Cătușă. Tanjăluță. IV (Muz.) 1 (la instrumente muzicale de suflat; rar) v. Ancie. Pană. 2 (la pian, orgă etc.; rar) v. Clapă. Tastă. Tușă¹. 3 (la instrumenele cu coarde; pop.) v. Tastieră. V 1 încălțător. Folosește o limbă pentru a-și pune pantofii. 2 (pesc.; la plasa de pescuit) gârlici, pridvor, tindă. 3 (pesc.) ureche, zâmboc. Limba este ciocul cârligului de undiță care reține peștele prins. 4 (art.; constr.; la acoperișul casei; reg.) limba-caprei v. Cătușă. Chingă. 5 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. Întinzător. Strună¹. 6 (înv.) v. Bară. Lingou. VI 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucată, fâșie, petic, sprânceană, <înv.> platoviță. I-a luat abuziv o limbă de teren. O limbă de pădure a fost tăiată. 2 (rar) v. Șuviță. 3 (rar) v. Fâșie. Panglică. Șuviță. D I (bot.) 1 (și, reg, limba-boului, limba-vecinei) Phyllocactus ackermanni; talpa-ursului (v. talpă), bostan, broască, palmă, stoletnic. 2 (art.) limba-boului = a Anchusa officinalis; miruță, otrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului-cea-mică, roșii (v. roșu); b Anchusa italica; miruță, orcanetă; c Agave americana; agavă, haluz, roadă, săbor, spin; d (reg.) v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului. Otrățel (Borrago officinalis); e (reg.) v. Dragavei. Ștevie. Ștevie-creață (Rumex crispus); f (reg.) v. Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); g (reg.) v. Limba-peștelui (Limonium vulgare); h (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); i (reg.)v. Sică (Statice gmelini); limba-cerbului = a Scolopendrium vulgare; năvalnic, scolopendră², cerbar, ferigă, iarba-ciutei (v. iarbă), limar, limba-boului, limba-oii, limbariță, limba-vacii, limba-vecinei, podbal, razele-soarelui (v. rază), spasul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată); b (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); c (reg.) v. Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium alternifolium); d (reg.) v. Turiță (Galium aparine); e (reg.) v. Unghia-ciutei (v. unghie¹) (Ceterach officinarum); limba-cucului = a Botrychium lunaria; colan, dragoste, iarba-dragostei (v. iarbă), limba-șarpelui, limbar, lunarie, <înv.>lunărică, lunăriță; b (reg.) v. Iarbă-mare (Stellaria holostea); c (reg.; și limba-căii) v. Otrățel (Cynoglossum officinale); d (reg.) v. Palma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata); e (reg.) v. Palma-pământului (v. palmă) (Gymnadenia conopea); f (reg.) v. Poroinic (Orchis mascula); limba-mării = a Iberis semperflorens; lilicele (v. lilicea); b Iberis umbellata; iberis, lilicele (v. lilicea), limbușoară, omățăl, punga-ciobanului (v. pungă), saști, traista-ciobanului (v. traistă); limba-mielului = a Borrago officinalis; boranță, boranță-roșie, otrățel, alior, arăriel, arățel, laptele-câinelui v. (lapte), limba-boului, limba-câinelui, limba-mielușelului, mierea-ursului (v. miere); b (reg.) v. Otrățel (Cynoglossum officinale); limba-oii = a Cirsium canum; pălămidă¹; b (reg.) v. Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c (reg.) v. Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); d (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); e (reg.) v. Pătlagină (Plantago gentianoides); f (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); g (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-peștelui = a Limonium vulgare; limba-boului; b (reg.) v. Sică (Statice gmelini); limba-soacrei = Opuntia ficus-indica și Opuntia vulgaris; broască, opunția, palmă-cu-spini, stoletnic; limba-șarpelui = a Ophioglossum vulgatum; grăitoare-de-rău (v. grăitor); b Peucedanum latifolia; floarea-țigăncii (v. floare), leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic; c (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); d (reg.) v. Limba-cucului (Botrychium lunaria); e (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); f (reg.) v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis); (reg.) limbă-de-piatră Pinguicula vulgaris și Pinguicula alpina; foaie-grasă, îngrășătoare; (art.) limba-apei v. a Broasca-apei (v. broască) (Potamogeton lucens); b Broscariță (Potamogeton natans); limba-bălții = limba-bălților v. a Limbariță (Alisma plantago-aquatica); b Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-boierului v. Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni); limba-boului-cea-mică v. Limba-boului. Miruță. Otrățel (Anchusa officinalis); limba-broaștei v. a Iarba-broaștei (v. iarbă) (Hydrocharis morsus-ranae); b Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c Pătlagină (Plantago major); d Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-câinelui v. a Otrățel (Cynoglossum officinale); b Pieptănariță (Cynosurus cristatus); c Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniș); d Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului. Otrățel (Borrago officinalis); limba-gâștei v. Bob-de-țarină (v. bob¹) (Lathyrus sylvester); limba-mielușelului v. Boranță. Boranță-roșie. Otrățel. Limba-mielului (Borrago officinalis); limba-mânzului v. Pătlagină. Pătlagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); limba-păsării v. Liliuță (Anthericum ramosum); limba-păsăricii v. Cuscută. Torței (Cuscuta epithymum); limba-șopârlei v. Dornic (Falcaria vulgaris); limba-vacii v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c Rodul-pământului (v. rod¹) (Arum maculatum); limba-vecinei v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Podbal (Tussilago farfara); c Rodul-pământului (v. rod¹) (Arum maculatum); d Lemnul-Maicii-Domnului (v. lemn) (Santolina chamaecyparissus). II (iht.) 1 limbă-de-mare = a Solea nasuta sau Solea lascaris; șoarece-de-mare; b Solea impar; glosă², șoarece-de-mare. 2 (rar) v. Cambulă. Cambu-lă-de-liman (Pleuronectes flesus).

STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. AL. 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb¹ (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. AL. 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A. 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. AL. 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap¹ (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. AL. I 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ, O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap¹ (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap¹ (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. AL. I 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. AL. I 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. AL. 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. AL. I 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sî... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. AL. I 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap¹ (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).